25 de zile - atât a durat transferul unui bebeluş de 900 de grame, de la Slatina la un alt spital mai bun
Data publicării:
Medicii neonatologi de la maternitatea Spitalului Județean de Urgență Slatina au încercat timp de 25 de zile să transfere un bebeluş născut prematur către un alt spital din ţară, de rang superior.
Copilul s-a născut în urmă cu 25 de zile, la doar 27 de săptămâni, cântărind la naștere 990 g.
Încă de atunci, medicii neonatologi au luat legătura cu maternități de rang superior pentru a face transferul micuțului, potrivit protocolului terapeutic.
Pentru că în fiecare zi, de atunci, s-au lovit de refuzuri, au inițiat la Slatina tratamentul necesar, ajungând, astfel, să aplice proceduri și tratamente, unele în premieră: nutriție parenterală cu soluție de lipide, a fost ventilat mecanic, s-a administrat surfactant, antibiotice de ultimă generație.
În tot acest timp, spune șefa Secției Neonatologie, dr. Lucica Alexe, au continuat demersurile pentru a obține transferul la un spital de rang superior. În cele din urmă, după un nou refuz primit de la București, s-a găsit un loc liber într-o maternitate din Timișoara.
În cursul zilei de ieri, bebeluşul a fost transportat cu elicopterul la un spital din Timişoara.