Video 2 morți și 4 răniți după un accident în Vaslui/ Un autocar cu 30 de pasageri a ajuns în șanț după un alt accident la Iași

Data publicării:
Screenshot 2023-09-09 120556
Foto: captură video

Două accidente grave în care au fost implicate autocare pline cu pasageri au avut loc în zona Moldovei. Unul în județul Iași, altul în Vaslui. În urma accidentelor, două persoane au murit și mai multe au ajuns la spital cu răni.

Un accident produs vineri noaptea, pe DE 581, în zona Crasna, a dus la moartea a două persoane iar alte patru au fost rănite, conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

„Din primele cercetări efectuate se pare că un autoturism înmatriculat în judeţul Galaţi, condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Ghidigeni, aflat singur în autoturism, care se deplasa din direcţia Crasna spre Bârlad, ar fi acroşat bordura unui pod rutier şi ar fi pătruns pe sensul opus unde ar fi acroşat un autoturism înmatriculat în judeţul Alba, condus pe direcţia Bârlad - Crasna de un bărbat de 26 de ani, din comuna Drânceni, judeţul Vaslui.

Ulterior producerii impactului, autoturismul înmatriculat în judeţul Alba ar fi fost acroşat de către un autocar înmatriculat în Republica Moldova, condus de un bărbat de 36 de ani, din Bucureşti, care circula în spatele autoturismului, pe sensul Bârlad - Crasna.

În urma producerii evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto din judeţul Galaţi şi al unui pasager din autoturismul înmatriculat în judeţul Alba, bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Stănileşti”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, ceilalţi patru ocupanţi ai autoturismului înmatriculat în judeţul Alba au fost transportaţi la unităţi medicale pentru acordarea de îngrijiri medicale, doi dintre aceştia, bărbaţi în vârstă de 47, respectiv 26 de ani, din Stănileşti, fiind în stare gravă.

Din autocarul implicat în accident nu au fost persoane vătămate.

Conducătorul autocarului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Conducătorul autoturismului înmatriculat în judeţul Alba nu a putut fi testat la faţa locului, urmând să îi fie prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Un autocar cu 30 de persoane a ieşit în decor în urma unei coliziuni cu o maşină. Șase persoane au fost rănite

Un autocar în care se aflau 30 de călători a ieşit în afara părţii carosabile în urma unui accident rutier cu un autoturism care a avut loc în oraşul Târgu Frumos, mai multe persoane fiind rănite.

Potrivit ISU Iaşi, în autoturism se aflau două persoane.

În urma accidentului au fost şase victime conştiente, neîncarcerate, cu contuzii minore, care au fost preluate de către echipajele medicale sosite la locul solicitării. Dintre acestea, patru persoane au fost transportate la spital, două au refuzat.

La locul accidentului acţionează trei autospeciale de intervenţie cu module de descarcerare, echipaje de prim ajutor din Târgu Frumos şi Paşcani, unul de terapie intensivă mobilă, două echipaje de transport victime multiple şi două ambulanţe tip B de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri