Potrivit Ministerului Educației, 73,12% din absolvenții de clasa a VIII-a care au participat la examenul de Evaluare Națională 2019 au obținut medii de peste 5. Pe de altă parte, 429 de elevi din țară au încheiat examenul de Evaluare Națională 2019 cu media generală 10.
„Situația statistică generală relevă că dintre cei 146.105 candidați prezenți, 106.838 de candidați au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci)”, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Ministerului Educației.
Asta înseamnă că 73,12% dintre elevi au luat note peste 5, acesta fiind cel mai mic procent din ultimii 5 ani. În 2018, rezultatele la Evaluarea Națională înainte de contestații erau următoarele: 73,5% dintre elevi au luat în 2018 note peste 5.
Citește și: Rezultate Evaluare Națională 2019. Notele au fost publicate pe edu.ro
Evaluarea Națională 2019 este examenul susținut de absolvenții clasei a VIII-a pentru evaluarea competențelor dobândite pe parcursul ciclului gimnazial, așa cum se precizează în Metodologia de organizare a evaluării naționale.
Rezultatele la Evaluarea Națională 2019 contează în proporție de 80% la admiterea la liceu, nu există notă minimă de admitere la liceu sau în școala profesională, intrarea într-o clasă sau alta fiind limitată de numărul de locuri și de concurență. Atât elevii de la stat, cât și cei din învățământul particular susțin Evaluarea Națională fără taxă.
Elevii care nu au dat examenele de Evaluare Națională 2019 vor intra la școala profesională sau liceu.
Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată dintre media generală la Evaluarea Naţională (reprezentând 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (reprezentând 20%).