Universitatea din Bucureşti: Vrem să le retragem titlurile de doctori lui Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Olguţa Vasilescu

Data publicării:
Colaj Ponta Oprea Lia Olguta Vasilescu

 

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a semnat vineri, 11 decembrie 2015, ordinul aferent constituirii grupului de lucru pentru clarificarea cadrului instituţional şi normativ privind controlul calităţii tezelor de doctorat şi aspectele de etică a cercetării ştiinţifice.

Membrii comisiei care se va ocupa de legile privind doctoratele

Misiunea acestui grup de lucru este aceea de a recredibiliza funcţionarea sistemului de învăţământ superior din România, îndeosebi la nivelul studiilor universitare de doctorat, prin elaborarea unui set coerent de propuneri de amendare a actelor normative aplicabile. 

Rectorul Universităţii din Bucureşti a declarat pentru „Adevărul“ că dacă vor avea cadrul legislativ care să permită asta, atunci vor începe procedura de retragere a titlurilor de doctor în cazurile de plagiat dovedite prin analiza oficială a Comisiei de Etică din cadrul universităţii. În momentul de faţă există o analiză oficială în cazul fostului premier Victor Ponta, dar nu şi în cazul fostului ministru de Interne Gabriel Oprea. „De îndată ce legea ne va permite, vom demara procedura de retragere a titlurilor de doctor în cazurile tezelor fraudate. În momentul de faţă avem o analiză oficială a Comisiei de Etică în cazul tezei de doctorat („Curtea Penală Internaţională“) a lui Victor Ponta. În cazul suspiciunilor de plagiat a tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, nu avem o analiză oficială, doar o analiză realizată în nume personal a preşedintelui Comisiei de Etică, Marian Popescu. Când vom şti ce ne va permite legea, vom realiza şi o analiză oficială. Practic, când va exista acest act normativ care ne va permite să facem asta, atunci vom face toate demersurile necesare pentru a retrage titlurile de doctor în cazurile dovedite de plagiat, însă mai întâi să vedem cum arată aceste reguli“, a spus rectorul Mircea Dumitru.

Potrivit aceleiași surse, soarta titlurilor de doctor ale demnitarilor plagiatori va depinde de ce va decide oficial Ministerul Educaţiei, în mult aşteptatul act normativ. „Ar fi normal să fie o investigaţie oficială şi în cazul lui Oprea, dar asta probabil când vom avea un nou cadru legislativ funcţional. În mod normal, odată ce vom şti care este procedura legală, anchetele trebuie reactivate, la fel cum am făcut în cazul lui Ponta. La ora asta însă, încă nu putem retrage niciun titlu de doctor“, a explicat Marian Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...