Școala fără note, teme și profesori

Data actualizării: Data publicării:
copii scoala de valori

Pentru adolescenții care îşi caută calea spre pasiune sau meserie, sistemul de educaţie de la noi are încă multe constrângeri. Ca să le arate că se poate altfel, un tânăr antreprenor a creat Școala de Valori. Un fel de afterschool pentru liceeni, care îi pune pe tineri în legătură cu lumea și îi învață cum pot ajunge la ce visează. O școală fără note, fără teme, fără profesori, unde adolescenţii vin de plăcere și uneori aleargă.

Ești gata să crești? „Grow” este unul din primele proiecte pe care Ștefan Pălărie le-a creat pentru Școala de Valori și prin care au trecut de-a lungul anilor peste 20.000 de tineri.

Pentru ei este extrem de valoros să stea de vorbă cu niște oameni mari și să vadă dacă au trecut prin exact aceleași dileme. Ce-o să mă fac când o să fiu mare, îmi doresc ceva, mama vrea altceva, tata vrea altceva..colegii îmi spun altceva, eu ce să fac din toate lucrurile astea?”, a explicat Ștefan Pălărie, directorul Școlii de Valori.

Ștefan Pălărie are 40 de ani, o familie cu doi copii mici și energie cât pentru câteva generații. A creat asociația pentru educație acum câțiva ani din convingerea că oricât de bună ar fi, școala românească are încă limitele ei.

E un tip de educație bazat eminamente pe dialog, pe întrebări și pe răspunsuri și, uneori, ei sunt absolut șocați când un trainer le spune tu, Ioana, și tu, Mihai, aveți opinii absolut diferite, și asta e perfect normal și de acceptat. Efectiv, îi ajutăm să gândească critic, să fie pe propriile lor picioare”, a spus antreprenorul.

La Școala de Valori, adolescenții nu învață în săli de clasă, ci în așa numite hub-uri creative. Nu de la dascăli, ci de la traineri: artiști, antreprenori, comunicatori din România și din străinătate.

Aici e o mică magie, pentru că și unii și alții ies efectiv transformați din această întâlnire”, a explicat Ștefan Pălărie.

Învață mai întâi să fie voluntari. Să ajute, fără să primească ceva în schimb. Apoi, să-și afirme pasiunile, indiferent că vorbim despre pictură, machiaj, blogging sau film. Iar în cele din urmă, să scrie proiecte, ca să facă rost de bani, să obțină ce își doresc.

Cristi Drăgan este unul dintre absolvenții Școlii de Valori, care își ține cursurile în astfel de spații creative. Ce a însemnat pentru el această experiență?

Familie, mentori și cea mai frumoasă comunitate din care fac parte. Profesorii de la Școala de valori m-au învățat ce înseamnă crowdfunding, cum poți să strângi bani să duci la 16 ani 11 adolescenți la Cannes”, a spus tânărul.

Cristi Drăgan este o poveste de succes a acestui tip de educație nonformală. Este producătorul executiv al celebrului scurtmetraj „Tibi”, pe care a avut ambiția să îl ducă la festivalul de film de pe Croazetă cu întreaga echipă de filmare.

Ei câștigă foarte multă încredere în ei, în ideile lor, în ceea ce sunt, în punctele lor tari”, a spus directorul Școlii de Valori.

Inspirat de această reușită, Cristi are acum un proiect mai mare: organizează la București „Opportunity Weekend”, un târg pentru elevi cu ore de prim ajutor, antreprenoriat, dans sau fotografie.

Este primul târg de cursuri și voluntariat din România. Ne așteptăm la peste 2.000 de adolescenți care să interacționeze cu 30 de asociații de top care să le ofere cursuri pentru dezvoltare personală”, a spus Cristi Drăgan.

Pentru mine e fascinant că astăzi, un adolescent fâșneț poate umple o sală cu alți o mie de adolescenți mai repede decât o putem face noi”, a adăugat Ștefan Pălărie.

Mai repede decât o putem face noi. Poate chiar asta e esența acestui tip complementar de educație. Lumea are alt ritm, iar ca să își vadă visele împlinite în ea, tinerii au nevoie de încredere mai repede și de modele, mai aproape de ei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...