Peste 12.000 de candidaţi la concursul de titularizare în învăţământul preuniversitar au luat note peste 7,00, iar 146 au obţinut nota 10,00, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Anul acesta sunt 5.163 de posturi titularizabile.
"Judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bacău, Neamţ, Arad, Prahova, Dâmboviţa şi Bucureşti au avut cele mai bune rezultate din perspectiva notelor mai mari de 7,00 (peste 50% din total candidaţi). Judeţele Călăraşi, Giurgiu, Tulcea şi Mehedinţi au avut cele mai slabe rezultate din perspectiva notelor mai mari de 7,00 (sub 40% din total candidaţi)", a anunţat ministrul.
Rezultatele de la examenul de Titularizare 2022, înainte de contestaţii au fost publicate marți pe platforma dedicată a Ministerului Educației, precum și la sediile inspectoratelor școlare.
Potrivit acestuia, rata notelor (iniţiale) peste 7,00 obţinute la nivel naţional de către candidaţi este de 48,68%, în creştere cu peste 4% faţă de rezultatele consemnate anul trecut, anume 44,47%, rata notelor (iniţiale) între 5,00 şi 7,00 este de 32,91% la nivel naţional, în scădere, comparativ cu anul trecut - 35,49%.
De asemenea, 8.176 de candidaţi au obţinut note între 5,00 şi 6,99 în această sesiune.
Sorin Cîmpeanu a precizat că 4.573 de candidaţi au luat note mai mici de 5,00. "Rata notelor (iniţiale) sub 5,00 este de 20,04% la nivel naţional, în scădere comparativ cu anul trecut - 23,06%. Totuşi, 4.573 candidaţi înseamnă foarte mult, fiind un puternic semnal de alarmă", a mai scris ministrul pe pagina de socializare.
Din promoţia curentă, 45,83% dintre candidaţi au obţinut note iniţiale peste 7,00, mai mult cu 5% decât anul trecut (40,63%), iar 146 de candidaţi au obţinut nota 10,00 faţă de 130 în 2021, iar 11.948 de candidaţi au obţinut note între 7,00 şi 9,99.
"La proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 27.148 de candidaţi, dintr-un total de 31.531 de candidaţi cu drept de participare. În centrele de evaluare au fost notate 24.843 de lucrări, dintre cele 24.862 de lucrări trimise, întrucât: 2.223 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 47 de candidaţi au fost eliminaţi - 15 candidaţi pentru fraudă şi 32 de candidaţi din alte motive, iar lucrările a 35 de candidaţi au fost anulate - 16 lucrări în centrele de examen, respectiv 19 lucrări în centrele de evaluare - din motive legate de nerespectarea metodologiei", a mai precizat Cîmpeanu.
Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi/ nu vor putea ocupa posturi didactice/ catedre în anul şcolar 2022 - 2023, a reamintit ministrul Educaţiei.
Când se depun contestațiile și când se afișează rezultatele finale
Contestaţiile se pot depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice în data de 19 iulie, până la ora 21,00, respectiv în data de 20 iulie, până la ora 12,00.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul dedicat în data de 27 iulie.
Condiția pentru titularizare
Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7,00 atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/ proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată.
Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare, mai precizează Sorin Cîmpeanu.
Editor : G.M.