REZULTATE BAC 2018. Notele ruşinoase obţinute de fiul unui ministru
Data actualizării: Data publicării:
O treime dintre candidaţi au picat bacalaureatul 2018. Printre ei, şi un fiu de ministru. Matematica i-a încurcat pe cei mai mulţi.
Peste 120.000 de absolvenţi au dat examenul de bacalaureat. Printre ei şi copiii miniştrilor de la Educaţie şi Relaţia cu Parlamentul, Valentin Popa, respectiv Victor Ilie. Copilul celui din urmă a euşuat cu 4,80, dar fiica ministrului Educaţiei a luat 9,20.
Ilie Eduard, fiul ministrului Viorel Ilie, a fost elev al Colegiului Naţional „Ferdinand I” Bacău, la specializarea Matematică - Informatică.
El a obţinut notele 7,3 la Limba română – proba scrisă, 3,1 la Matematică şi 4,2 la Informatică. Media finală a fost 4,80, potrivit rezultatelor la BAC 2018, publicate de Ministerul Educației Naționale.
În schimb, Teodora Popa, fiica ministrului Educaţiei Valentin Popa, a susţinut examenul de Bacalaureat 2018 la Suceava. Adolescenta este absolventă a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”.
La Limba şi literatura română, Teodora Popa a obţinut nota finală 8,85, la Matematică a obţinut nota 9,55, iar la proba scrisă de Chimie a obţinut 9,40, rezultatul final obţinut fiind 9,26.