Reprezentanta elevilor, după întâlnirea cu Ciucă: Ne-am dori ca greva să se încheie cât mai devreme, să revenim la cursuri

Data actualizării: Data publicării:
Miruna Croitoru, președinta Consiliului Național al Elevilor
Preşedinta Consiliului Naţional al Elevilor a declarat după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, la Guvern, că elevii și-ar dori ca greva să se încheie cât mai repede. FOTO: Captură Digi24

Preşedinta Consiliului Naţional al Elevilor a declarat după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, la Guvern, că elevii și-ar dori ca greva să se încheie cât mai repede și să revină la cursuri, deoarece situaţia actuală nu este benefică pentru nimeni.

Miruna Croitoru, președinta Consiliului Național al Elevilor: Este o situație care ne dezavantajează pe toți. Încă de la declanșarea grevei am primit de la elevii din teritoriu întrebări care veneau către noi, care sunt revendicările, până când o să dureze. Ce ne-am dorit este ca toată această situație să se încheie cât mai devreme, ba chiar să să se încheie săptămâna aceasta astfel încât de săptămâna viitoare să revenim la cursuri în mod normal. Această situație nu este benefică pentru nimeni.

Consiliul Național al Elevilor a susținut mereu toate revendicările cu care sindicatele vin pentru că atunci când vorbim despre salarizare corespunzătoare vorbim și despre calitatea actului didactic în general pentru că vom avea profesori mult mai bine calificați și mult mai bine formați în primul rând.

Când sindicatele au anunțat că nu mai au încredere în sistem ne punem întrebarea cum ar putea elevii să aibă încredere în sistem. Greva în sine afectează elevii din România pentru că își pierd și ei din ce în ce mai mult încrederea în sistem.

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților: În ultima perioadă de timp am avut un comunicat astfel încât să venim în sprijinul părinților, în sensul în care să existe o comunicare reală în conducerile ai unităților de învățământ prin învățător sau diriginți către părinți astfel încât să știm cum să reacționăm în această perioadă de grevă. Categoric este o situație conflictuală pe care trebuie s-o rezolvăm prin dialog între Guvernul României și reprezentanții sindicatelor.

Dacă vom întârzia mai mult de o săptămână, este destul de periculos pentru viitorul acestor copii în sensul în care știm foarte bine că avem un calendar agreat referitor la structura anului școlar. Nu considerăm util ca această grevă ar trebui să continue în cazul în care examenele trebuie amânate.

Am dori să ne întâlnim cu Guvernul României. Faptul că am fost invitați și nici 24 de ore arată că Guvernul într-adevăr își dorești o deschidere către sindicate, respectiv către beneficiarii primari. Înțeleg punctul de vedere la nivelul sindicatelor pentru că am avut o discuție chiar și înainte să vin aici.

Trebuie să ne asigurăm că în imediata perioadă de timp va exista o întâlnire cu sindicatele astfel încât să gândim că putem să punem stop unei astfel de greve de amploare.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...