Proiect | Anul școlar 2019-2020, mai lung. Școala ar urma să înceapă mai devreme în septembrie

Data actualizării: Data publicării:
elevi examen shutterstock_1041636781
Foto: Shutterstock

Anul școlar 2019-2020 ar urma să înceapa mai devreme, pe 9 septembrie. Deocamdată, este o propunere venită din partea elevilor, părinţilor şi profesorilor.

Elevii, profesorii şi părinţii propun ca anul şcolar 2019-2020 să înceapă pe 9 septembrie şi să se încheie 12 iunie 2020.

Iar structura anului şcolar ar urma să arate cam aşa. 15 săptămâni de cursuri în primul semestru şi 20 de săptămâni în cel de-al doilea.

În plus, vacanţa intersemetrială, care anul acesta, de exemplu, a fost la începutul lunii februarie ar urma să aibă loc în perioada sărbătorilor de iarnă.

Planul este puţin diferit faţă de ceea ce propune Minsterul Educaţiei. Mai exact, primul semestru ar urma să aibă 14 săptămâni, în perioada 16 septembrie-20 decembrie. Preşcolarii şi elevii din clicul primar vor avea o vacanţă de o săptămână în perioada 26 octombrie - 3 noiembrie, iar vancaţa de iarnă va avea trei săptămâni.

În ceea ce priveşte vacanţa intersemestrială, Ministerul Educaţiei este de acord cu propunerea venită astăzi în Consiliul de Dialog Social, şi anume ca aceasta să aibă loc tot în vacanţa de iarnă.

Aşa că cel de-al doilea semestru ar urma să debuteze pe 13 ianaurie 2020 şi va avea 21 de săptămâni. La începutul lunii aprilie, elevii vor intra în vacanţa de primăvară care va avea două săptămâni, iar anul şcolar ar urma să se încheie pe 19 iunie.

Indiferent varianta aleasă, elevii vor avea o săptămână în plus de cursuri faţă de acest an şcolar.

Pentru ca această propunere să fie adoptată, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, trebuie să adopte ordinul privind structura anului şcolar următor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri