Cîmpeanu renunță la propunerile criticate. Examenele naționale - la datele stabilite inițial, anul școlar se încheie în 25 iunie

Data actualizării: Data publicării:
elevi in prima zi de scoala.
Ministrul educației a anunțat cum se va desfășura noul an școlar. Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat joi dimineață concluziile cu privire la desfășurarea anului școlar. Astfel, se renunță la propunerile criticate, iar examenele naționale se susțin la datele stabilite inițial. Vacanța de primăvara va fi între 2 aprilie - 4 mai pentru toți elevii cu excepția anilor terminali, iar anul școlar se va încheia cel mai târziu la 25 iunie pentru toate clasele.

Ministrul Educației a anunțat cum se va desfășura anul școlar 2020 - 2021:

- Examenele naționale se vor desfășura ca până acum: 22 - 25 iunie Evaluarea Națională, 28 iunie - 1 iulie Bacalaureatul.

- Toți elevii, mai puțin anii terminali, intră în vacanță de primăvara între 2 aprilie - 4 mai, anii terminali rămân conform calendarului actual. Pentru ani terminali, vacanța de Paște va fi: 2 - 11 aprilie - sărbătorile Pascale catolice, 30 aprilie - 9 mai - sărbătorile Pascale ortodoxe.

- Clasele terminale: structura anului școlar nu va suferi nicio modificare. 12 - 29 aprilie, clasele terminale participă online.

- Ultima zi de școală: 25 iunie. Excepție fac anii terminali – 18 iunie. „Nu se intra în iulie”.

- Reducerea semestrului 2 cu o săptămână (tezele semestriale nu se mai susțin, se pun mai puține note), se pot comprima activitățile de încheiere a mediilor fără ore remediale.

- Filiera tehnologică - se renunță la „Săptămâna altfel”.

- Evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a rămân cu prezența fizică în toate școlile care nu sunt în localități carantinate. Vor putea fi organizate după ieșirea din carantină acolo unde nu pot fi date la timp.

- Orele remediale se vor ține în localitățile care nu au depășit pragul de 6/1000 de locuitori.

Comunicatul oficial al Ministerului Educației privind schimbarea anului școlar

„Astăzi, 25 martie 2021, la sediul Ministerului Educației, a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social. Au participat, alături de reprezentanții Ministerului Educației, reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și ai asociațiilor patronale, iar în calitate de invitați, reprezentanți ai elevilor, studenților și părinților.

Consultările cu partenerii de dialog social au vizat calendarul și modul de organizare a examenelor naționale, precum și propunerile de modificare/adaptare a structurii anului școlar 2020-2021 la realitățile impuse de situația epidemiologică.

În urma consultărilor deschise și constructive, luând în considerare toate propunerile formulate în contextul creșterii ratei de infectare cu virusul Sars-CoV-2, prin implicarea tuturor factorilor care pot să contribuie la implementarea măsurilor necesare pentru bunul mers al procesului de învățământ și asigurarea dreptului la educație, au rezultat următoarele concluzii:

1. Examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite, conform calendarelor deja aprobate și cunoscute: 22 - 25 iunie (Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a) și 28 iunie - 1 iulie (probele scrise ale examenului de bacalaureat. Probele de competențe din cadrul examenului de bacalaureat vor fi echivalate conform unei proceduri elaborate de către Ministerul Educației.

2. Cu excepția claselor terminale, pentru care structura anului școlar nu va suferi niciun fel de modificare, vacanța de primăvară va începe în data de 2 aprilie și se va încheia în data de 4 mai.

3. Pentru clasele terminale structura anului școlar NU va suferi niciun fel de modificare, vacanța/vacanțele de primăvară rămânând la datele planificate și cunoscute (2 aprilie - 11 aprilie pentru Sărbătorile Pascale Catolice și 30 aprilie - 9 mai pentru Sărbătorile Pascale Ortodoxe). În intervalul 12 aprilie - 29 aprilie, clasele terminale vor participa online la toate activitățile didactice.

4. Semestrul al II-lea va fi redus cu o săptămână pentru toate clasele, cu excepția claselor terminale. Grupele din învățământul preșcolar, clasa pregătitoare, clasele I - a VII-a și clasele a IX-a, a X-a și a XI-a vor finaliza semestrul în data de 25 iunie, în loc de 18 iunie!

5. Având în vedere reducerea semestrului al II-lea cu o săptămână, prin sprijinul cadrelor didactice, într-un an școlar total atipic, în care tezele semestriale nu se vor mai susține și în care numărul notelor necesare încheierii situației școlare a fost redus, Ministerul Educației apreciază efortul acestora de a comprima perioada de final de semestru necesară încheierii situațiilor școlare.

6. Pentru filiera tehnologică și învățământul profesional și tehnic, finalul semestrului al II-lea va rămâne la datele stabilite și cunoscute.

7. Calendarele activităților aferente definitivării și titularizării rămân neschimbate.

8. Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, precum și pretestările PISA rămân programate, în continuare, cu prezență fizică în toate școlile care funcționează în localități necarantinate. Evaluarea națională a elevilor din clasa a II-a se reprogramează din perioada 20 - 23 aprilie în intervalul 25 - 28 mai.

9. Pentru a reduce inechitatea determinată de condițiile speciale, în școlile aflate în localități carantinate, simulările pentru clasele terminale și evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor putea fi organizate după ieșirea din carantină.

10. Programul național de acțiuni remediale se va derula pe întreaga durată de organizare a acțiunilor didactice, în toate școlile aflate în localități în care rata de infectare este mai mică de 6/1000 locuitori.

Subliniez importanța consultărilor cu partenerii de dialog social în contextul epidemiologic actual și apreciez implicarea responsabilă în fundamentarea deciziilor luate de autorități în interesul primordial al elevilor. 

Îndemn, în permanență, la prudență și la respectarea tuturor regulilor, mai ales acum, având în vedere agravarea situației epidemiologice!”

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANM anunță ninsori abundente și temperaturi scăzute, inclusiv în Capitală. Cât timp va persista frigul
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Leonidele, o noua ploaie de meteori în noiembrie 2024. Când se poate observa pe cer fenomenul astronomic. Foto Shutterstock
Leonidele, o nouă ploaie de meteori în noiembrie 2024. Când se poate observa pe cer fenomenul astronomic
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...