Ordinul ministrului Educaţiei privind aprobarea programelor pentru susţinerea Evaluării Naţionale de către absolvenţii clasei a VIII-a, începând cu anul şcolar 2020 - 2021, a fost publicat joi în Monitorul Oficial, scrie Agerpres.
''Se aprobă programele pentru susţinerea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, începând cu anul şcolar 2020 - 2021, pentru disciplinele limba şi literatura română, limba şi literatura română pentru şcolile şi secţiile cu predare în limba maghiară, limba şi literatura maghiară maternă, limba şi literatura germană maternă, limba şi literatura sârbă maternă, limba şi literatura slovacă maternă, limba şi literatura croată maternă, limba şi literatura italiană maternă, limba şi literatura rromani maternă, limba şi literatură ucraineană maternă şi matematică'', se arată în document.
La data intrării în vigoare a acestui ordin programele pentru susţinerea Evaluării Naţionale, aprobate anterior prin ordine ale ministrului, îşi pierd valabilitatea, precizează sursa citată.
Editor: I. I.