Integrarea europeană, în Constituția Moldovei. Hotărârea Curții Constituționale privind referendumul, publicată în Monitorul Oficial

Data actualizării: Data publicării:
Monitorul Oficial RM
Integrarea europeană, în Constituția Republicii Moldova. Foto: Monitorul Oficial/jurnal.md

Hotărârea Curții Constituționale din Republica Moldova, cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare. Astfel, Constituția țării va fi completată cu un nou titlu: integrarea în Uniunea Europeană, potrivit jurnal.md.

Preambulul legii supreme va fi completat cu două alineate noi cu următorul cuprins: „Reconfirmând identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova. Declarând integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

De asemenea, va fi introdus titlul V prim – INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ și va avea următorul cuprins: Aderarea la tratatele constitutive și la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene:

(1) Aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și la actele de revizuire a tratelor constitutive ale Uniunii Europene, se stabilește de Parlament prin lege organică.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Magistrații Curții Constituționale au confirmat joi, 31 octombrie, rezultatele referendumului republican constituțional din 20 octombrie.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri