Profesorii anunță că nu vor participa la simularea evaluării naționale care începe luni. Reacția ministerului

Data actualizării: Data publicării:
profesori

Profesori din peste 1.000 de şcoli din ţară nu vor participa la simularea examenului de evaluare naţională, care începe mâine.

Această formă de protest vine ca o urmare a nemulţimirilor, anunţă cel mai mare sindicat din Educaţie.

Angajaţii cer ca majorarea salarială de la 1 martie să nu fie condiţionată de închiderea unor unităţi de învăţământ sau tăieri de sporuri. De asemenea, vor să obţină dreptul de a ieşi la pensie cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard, fără să le fi diminuat cuantumul pensiei.

Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au cerut şi boicotarea simulării examenului naţional de bacalaureat, din perioada 19-22 martie 2018.

MEN: Boicotul nu este o soluţie! Facem un apel la cadrele didactice, care tocmai au primit o creştere salarială, să nu îi afecteze pe elevi prin demersuri radicale

Ministerul Educaţiei le transmite sindicaliştilor care ameninţă cu boicotarea simulării Evaluării Naţionale că boicotul nu este o soluţie, făcând apel la cadrele didactice să nu îi afecteze pe elevi prin demersuri radicale şi reamintindu-le că tocmai au primit o mărire salarială de 20%.

„Boicotul nu este o soluţie! Facem un apel la cadrele didactice, care tocmai au primit o creştere salarială de 20%, începând cu 1 martie 2018, să nu îi afecteze pe elevi prin demersuri radicale. Aceştia se află în faţa primei lor simulări de examen, iar impactul emoţional asupra lor este unul puternic”, transmite ministerul.

De asemenea, ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, le reaminteşte reprezentanţilor sindicali că sunt în plin proces de renegociere a contractului colectiv de muncă şi, potrivit prevederilor acestuia, sindicatele s-au angajat să nu declanşeze conflicte de muncă.

Ca răspuns la revendicările sindicaliştilor, Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că este în contact permanent cu sindicatele din învăţământ, iar deciziile luate vin în urma consultării directe cu liderii federaţiilor sindicale şi că şi Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu o largă consultare a sindicatelor.

În ceea ce priveşte vârsta de pensionare, la nivelul Uniunii Europene se doreşte creşterea vârstei de pensionare, nu scăderea ei, răspune instituţia solicitării sindicaliştilor de a se putea pensiona cu 3 ani înintea împlinirii vârstei legale, fără ca aceasta să le afecteze nivelul pensiei.

„Tendinţa este confirmată chiar de profesorii care fac solicitări pentru a fi menţinuţi în activitate peste vârsta de pensionare”. argumentează MEN.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...