Problema doctoratelor | Cărtărescu: „Adrian Păunescu tremura de furie”

Data actualizării: Data publicării:
adrian paunescu agerpres_4506041
Foto: Agerpres

Problema doctoratelor în România este una care ține de etică și de corupția generalizată. E o problemă a educației, pentru că aceste doctorate s-au dat fără control, într-un sistem care a permis oricui să obțină un doctorat „ca un fel de zorzoane”, a spus scriitorul Mircea Cărtărescu în emisiunea „În fața ta” de la Digi24. În acest context, el a povestit că a făcut parte din comisia care a asistat la doctoratul poetului Adrian Păunescu.

 

Doctoratele  care nu sunt câștigate „pe bune” păcălesc, de fapt, și pe cel care îl dă, și pe cel care îl primește, și societatea în general. Este un furt de căciulă, este o autopăcăleală. Dar omului care primește acest doctorat fără să facă nimic, cumpărându-l, nu-i pasă de asta. El îl cumpără ca pe o decorație sau ca pe ceva care să se mândrească sau ca pe un mijloc de promovare, a explicat Mircea Cărtărescu.

„De pildă, eu am asistat la doctoratul lui Adrian Păunescu. Am fost unul dintre cei din comisia lui Adrian Păunescu. Și Păunescu, din câte am înțeles eu, avea nevoie de doctorat pentru nu știu ce fundaţii pe care voia să le facă, deci era ceva care-i lipsea, care îi trebuia, nu ca să se mândrească și el cu un doctorat, și atunci a însăilat şi el ceva, nu mai știu, n-am mai fost apoi în comisie, nu știu dacă și l-a luat, dacă nu și l-a luat, habar n-am . Dar la un moment dat el a stat lângă mine, îl simţeam tremurând de furie că trebuie să se conformeze unor bieţi profesoraşi, să se lase judecat de niște bieți profesori de facultate, tremura de indignare şi s-a supus acestei ordalii, să zicem, din punctul lui de vedere, pentru că el avea nevoie neapărat de acest doctorat”, a povestit Mircea Cărtărescu.

Ziarul „Adevărul” relata în 2003 că în jurul doctoratului lui Adrian Păunescu, pe tema poeziei anilor 60, s-a iscat un scandal și că profesorul Nicolae Manolescu s-a opus acordării avizului de către catedră. În 2005, Cotidianul scria că teza lui Adrian Păunescu, care a fost doctorandul lui Eugen Simon, a fost respinsă de Catedra de Literatură a Universității București. Totuși, în 2007, poetul a publicat o carte, Generația '60 - Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, menționând că este teză de doctorat. Iar în 2009, Jurnalul național scria că Adrian Păunescu este profesor universitar doctor la Facultatea de Jurnalism, comunicare şi relaţii publice din cadrul Universităţii „Spiru Haret”, conform unui ordin de ministru semnat în august 2009.

 Adrian Păunescu, care a fost și senator PSD, a murit în noiembrie 2010.

Discuția despre problema doctoratelor în România a pornit, în emisiunea „În fața ta”, de la ușurința cu care premierul Mihai Tudose a renunțat la doctorat în momentul în care au apărut primele acuzații de plagiat. Cum poate un om care a muncit ani de zile la doctorat să renunțe la el peste noapte? Mircea Cărtărescu crede că gestul se explică, probabil, prin faptul că acest doctorat a fost cumpărat, iar actualul premier nici măcar nu a știut că e furat „cine știe de pe unde”.

„Nu este o problemă punctuală aici, este o problemă generală, e vorba despre felul în care s-au obținut la noi doctoratele în ultimii 20 de ani, de când au apărut anumite universități particulare, care de fapt au fost fabrici de doctorate. (...) E o problemă importantă a educației românești. S-au dat doctorate fără niciun fel de control, într-un sistem penal care a permis ca oricine - generali, militari, polițiști, politicieni - să le obțină ca un fel de zorzoane”, a spus Cărtărescu. Scriitorul spune că sistemul cumpărării doctoratelor încă funcționează, grație internetului, și a povestit ce face când se confruntă ca profesor cu lucrări plagiate de studenți.

Urmăriți în materialul video de mai sus întreaga discuție cu Mircea Cărtărescu despre problema doctoratelor în România. Interviul integral îl puteți viziona aici.

Citiți și: 

De ce Mircea Cărtărescu le-ar recomanda copiilor lui să rămână în țară

Porcul, brand de țară. Ironiile lui Cărtărescu

Mircea Cărtărescu: Kovesi, ultima redută a justiţiei

M. Cărtărescu: George Soros e un adversar fabricat

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...