Premieră în România. Studenții vor putea să studieze timp de un an într-un alt oraș 

Data publicării:
studenti curs

Programul, care începe în toamnă, este o premieră la noi în ţară, iar tinerii care aleg să participe vor avea cazarea şi masa asigurate.

În proiect sunt implicate universităţile din Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti, iar studenţii sunt încântaţi de idee. Studenţii care au medii bune şi sunt integralişti pot face un an sau un semestru la o facultate din alt oraş, care are specializarea studiată de ei.

„Ar fi o idee interesantă să capeți experiență și să vezi în alte locații cum se pot desfășura cursurile și dacă este diferență, dacă este mult mai bine predat sau mai puțin”, a spus un student. Deşi vor susţine examene cu alţi profesori, creditele vor fi recunoscute la facultatea la care au fost admişi.

Vom face o perioadă de înscriere pentru astfel de mobilități Erasmus, vom pune la dispoziție facultățile unde pot să meagă, iar în funcție de înscrieri le vom centraliza, vom discuta cu universitățile respective, vom vedea numărul de locuri care pot să asigure astfel de mobilitate, pentru că noi trebuie să le asigurăm și cazările”, a spus Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Din toamnă, câte 50 de studenţi de la fiecare facultate din Universitatea Babeş-Bolyai vor putea studia primul semestru în Timişoara, Iaşi sau Bucureşti. Instituţia a decis deja şi cuantumul bursei pentru un semestru. „Deci cu cel puţin 500 de lei şi acolo unde este cazul cu cealată bursă de studiu sau de merit, cu asigurarea cazării pe care toate cele cinci universităţi s-au angajat să o rezolve credem că toţi aceşti studenţi se pot descurca”, a spus Ioan Bolovan, prorector UBB. Şi studenţii din Iaşi sunt încântaţi de acest program.

Din Consorţiul Universitaria fac parte Universitatea Bucureşti, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri