Plan în 25 pași pentru ca învățământul să funcționeze în această perioadă în toate țările. În România nu se poate aplica integral

Data publicării:
Sydney Mother Balances Work And Home Schooling During Coronavirus Lockdown
FOTO: by Brendon Thorne/Getty Images

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a realizat un plan de acţiune, în 25 de paşi, pentru un răspuns cât mai eficient al sistemelor de învățământ din lume în vreme de pandemie.

Iniţiativa organizaţiei internaţionale vine după ce specialiştii din educaţie au realizat că lipsa de acţiune cauzată de comunicare ori infrastructura deficitară produc efecte în multe țări.

După ce, în urmă două săptămâni, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a publicat un raport pentru a vedea cât de pregătite sunt ţările să facă faţă provocărilor aduse de criză, acum, organizaţia a întocmit un plan cu sugestii care pot fi aplicate în orice stat pentru îmbunătăţirea sistemului de educaţie în vremuri de criză.

Sunt 25 de propuneri venite de la OECD.

Lucrul care ar putea să ajute cel mai mult şcolile în perioada aceasta este să aibă alcătuite echipe de lucru formate din părinţi, profesori şi specialişti în IT.

Apoi, trebuie să existe comunicare în cadrul grupului de lucru ori de câte ori este cazul şi să fie definite principiile care să stea la baza strategiei de răspuns: precum protejarea sănătății elevilor, a profesorilor şi continuarea procesului de învățare.

De asemenea, este important ca Ministerul Educaţiei, prin cadrele didactice, să stabilească ce trebuie învăţat în perioada în care orele se ţin la distanţă. 

În România, aproape 500.000 de copii nu au acces la platforme moderne de învăţare, aşa că acestora autorităţile trebuie să le asigure sprijin cu prioritate. Dacă există unităţi de învăţământ în care măsurile luate dau rezultate, este important ca şcolile să îşi împrumute modelele de bune practici. 

Acolo unde școala oferea servicii de asistenţă psihologică, acum acestea ar putea fi continuate în spaţiul online. Din păcate, o astfel de măsură nu poate fi valabilă în România, ţara în care un consilier şcolar ar trebui să lucreze cu 800 de copii.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Digi RCS RDS dă lovitura pe, probabil, cea mai mare piață din Europa. 100 de ...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei