O nouă confuzie legată de studiul religiei în școală

Data publicării:
SCANDAL RELIGIE CAPTURA

Religia se face doar la cerere. Asta prevede ordinul de ministru publicat recent în Monitorul Oficial. Mai precis, documentul spune că: "Cererile se depun, de regulă, până la sfârșitul lunii decembrie, pentru anul școlar următor."

Lucrurile sunt clare, spun directorii de şcoli, reprezentanţii Patriarhiei şi însuşi ministrul Educaţiei, care a semnat actul. În realitate, fiecare a înţeles altceva.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei: „Opţiunile se fac pe un întreg ciclu de învăţământ, sigur, exceptând situaţiile în care avem întreruperea activităţii într-o anumită şcoală şi transferul într-o altă şcoală.”

Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: „Înscrierea la ora de religie se face o singură dată pe toată perioada şcolarizării şi este valabilă permanent până la o eventuală schimbare a opţiunii. Este umilitor pentru părinţi, pentru că practic în fiecare an ei ar trebui să vină să dea o probă de credinţă.”

Dorin Zăpadă, directorul Şcolii 131: „Nu, este foarte clar ordinul. Până în luna decembrie a anului şcolar în curs se fac solicitările, opţiunile pentru anul şcolar următor. Deci este clar că acest lucru se va face în fiecare an.”

Nici părinţii nu sunt lămuriţi.

- Nu că m-ar deranja, nu ar fi o greutate, dar nu văd rostul. Ne plimbăm pe drumuri. Face parte din învăţământ.

- Completezi trei rânduri, nu este extraordinar de greu. Mie îmi place ca ora de religie să se facă.

Directorii de şcoli au şi altă problemă cu acelaşi ordin de ministru - ce vor face elevii care nu participă la orele de religie. Unii au găsit deja soluţii.

Sunt la bibliotecă primiţi şi apoi bibliotecara organizează cu ei activităţi. Au mai fost opţiuni de copii care sunt doar audienţi. Sunt atenţi la oră, stau la oră, nu sunt evaluaţi”, mai spune directorul Şcolii 131.

Anul trecut, 8% din elevii din România n-au vrut să studieze religia. Luna viitoare, inspectoratele şcolare vor raporta dacă procentul s-a modificat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeile se pot pensiona anticipat în 2025 în condiții mai avantajoase. Ce prevede noua lege a pensiilor
Digi FM
Kamara și-a cerut iubita de soție pe scenă, în noaptea de Revelion: „Am intrat în 2025 în forță”
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
Hugh Jackman, alături de fiul său, în vacanță, în Australia. Copiii actorului încearcă să se adapteze la noua...
Adevarul
Unde își mută românii firmele și ce facilități fiscale au alte state
Newsweek
Cea mai rea veste de la Casa de Pensii. „Lucrăm, dar nu facem plăți”. 2.500.000 pensionari, afectați
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025