Adriana este student masterand la studii literare româneşti la Universitatea Bucureşti. Cu toate că a fost singurul profesor de română cu media 10 la examenul de titularizare din Capitală, nu a prins un loc definitiv la catedră, aşa că a venit la suplinire alături de cei care abia au luat un 5. „Îmi ştiu valoarea şi cred că toată lumea a aflat-o acum. Sunt ok. Important e să fii mulţumit tu cu tine”, a spus ea.
Concurenţa mare pe posturile la limba română a făcut ca ultima medie la repartiţie să fie de peste 8.
Nu acelaşi lucru putem spune despre posturile de învăţător sau educator. Aici, numărul de locuri disponibile a fost de opt ori mai mare decât cel al candidaţilor, aşa că au obţinut cu toţii posturi. Mai mult de trei sferturi dintre ei, însă, au luat puţin peste 5 la examen.
Pentru cele 1200 de catedre rămase libere trebuie găsite soluţii până în toamnă.
„Vom apela la pensionari, cei care vor fi dispuşi să vină la plata cu ora”, a explicat Eugenia Sandu, reprezentant Sindicatul Liber din Învățământ, sector 3.
La Iaşi, multe posturi au fost refuzate de profesorii care, deşi au avut medii de peste 9, au fost repartizaţi prea departe de oraş.
Cei care astăzi nu au prins un post de suplinitor mai au totuși o șansă la repartizările organizate de inspectorate, în următoarele săptămâni.