Ministrul Educației, Monica Anisie, spune că scenariul cel mai probabil pentru începerea anului școlar din septembrie este sistemul hibrid, în care o parte dintre elevi vor merge la școală, iar alții vor învăța online, prin rotație, potrivit RFI.
„Văzând situația epidemiologică la momentul acesta, care este o situație destul de gravă, cred că cel mai probabil scenariul acesta hibrid ar putea fi pus în practică. Numai că trebuie să ne pronunțăm asupra acestor scenarii doar în momentul în care o să știm exact cum va evolua situația epidemiologică, pentru că, observați și dvs., în spațiul public nu mai sunt respectate normele de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor. De aceea, aș face un apel către populație să respecte distanțarea fizică, să poarte mască și în felul acesta să ne protejăm cu toții, să nu ajungem să ne îmbolnăvim”, a spus Anisie.
Minstrul a mai spus că procedura de achiziție a tabletelor pentru elevii din medii defavorizate a fost declanșată și că nu Ministerul Educației se ocupă de acest lucru, ci ONAC.
„Există timp suficient, avem achiziția declanșată. Nu pot eu să mă pronunț asupra prevederilor care sunt într-o anumită instituție, la modalitatea în care se desfășoară o achiziție publică. Știți foarte bine că sunt niște termene care trebuie respectate, termenele legale nu se discută. Deci până la 10 septembrie există un termen. Școala va începe în 14 septembrie. Suntem în termen și așteptăm să se realizeze această achiziție de către Oficiul Național de Achiziții Centralizate, este o instituție care se ocupă de acest lucru”, a precizat ea.