Video Fost ministru al Educației, gafă în plenul Parlamentului: „Aceste legi este despre viitor”. Apoi și-a cerut scuze

Data actualizării: Data publicării:
monica anisie
Fostul ministrul al educației, Monica Anisie, a făcut un dezacord în timpul dezbaterilor pe Legea Educației. Foto: Digi24

Legile Educației au trecut de Parlament chiar în ziua în care profesorii se află în grevă. Dezbaterile au fost marcate de gafe și perle ale senatorilor. Chiar fostul ministrul al educației, Monica Anisie, a făcut un dezacord.

Monica Anisie, președinta Comisiei pentru Învățământ din Senat: Și da, stimate domnule senator, aceste legi este despre viitor.

*

Dați-mi voie să-mi cer scuze, dar mai devrene de emoție, de oboseală - săptămâna întreagă, așa cum am spus, am stat împreună în Senat și am lucrat la aceste legi pentru că ne-am dorit să fie o formă cât mai bună - de aceea vă rog să-mi dați voie să-mi cer scuze că am spus greșit la un moment dat, când m-am exprimat. Legile educației sunt despre viitor.

Fostul ministru al Educației s-a întrecut în declarații, susținută fiind și de ceilalți colegi.

Monica Anisie: Sunt mulți cei care stau acum pregătiți să atace acum, chiar și gratuit, aceste legi, ele nu sunt și nu se vor a fi legi perfecte. Cei peste 25 de ani de experiență în rolul de profesor și înalt funcționar public mă îndreptățesc să vă spun că nu legea trebuie să fie perfectă, ci oamenii care o pun în aplicare trebuie să fie la înălțimea așteptărilor cetățenilor acestei țări.

Ștefan Pălărie, senator USR: Ultima dată când Deca (ministrul Educației, n.r.) a fost aici ați dus-o în cabinet să învețe să danseze pinguinul. Suntem în plen. Mai am o propoziție. Suntem în plen.

Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului: Politețea face mult, să știți. Muzica face toată comunicarea și dialogul.

Marea reformă din Educație pe care a ținut să o laude Ligia Decă a fost dur criticată de opoziție.

Ligia Deca, ministrul Educației: Ne aflăm azi într-un moment mult așteptat de întreaga societate, pachetul de legi e un obiectiv ambițios, dar realizabil. Un viitor mai bun pentru toți copiii și tinerii din România.

Ștefan Pălărie, senator USR: Ridicați capul din hârtii pentru o clipă și priviți realitatea în față, educația e astăzi la pământ. Greva profesorilor nu face decât să ne arate încă o dată în cel mai violent fel că sunteți autorii comuni ai unui mare proiect eșuat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei