Ministrul Ecaterina Andronescu revine asupra declarației despre clasele separate pentru copiii cu nevoi speciale

Data publicării:
ecaterina andronescu in fata ta

Declaraţie controversată a ministrului Educaţiei. Ecaterina Andronescu susţine că elevii cu nevoi speciale ar putea fi grupaţi în clase separate, în care să primească îndrumarea de care au nevoie. Anunţul a stârnit un val de reacţii critice, aşa că, ulterior, ministrul a revenit asupra declaraţiei. Ea a explicat că, de fapt, se referea la profesorii de sprijin de care ar avea nevoie aceşti copii.

ecaterina-andronescu-govro
Foto: gov.ro

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a transmis, duminică seară, un comunicat de presă în care face preciză privind integrarea copiilor cu nevoi speciale în sistemul învăţământului public de masă.

Astfel, se arată că, în baza Legii nr. 221/2010, precum şi a Strategiei naţionale "O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi" - 2016-2020, România s-a angajat să mobilizeze resursele necesare pentru eliminarea barierelor, astfel încât nicio persoană cu nevoi speciale să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile şi aspiraţiile acesteia să fie respectate şi sprijinite.

Conform sursei citate, în domeniul educaţiei, cadrul strategic este completat cu strategiile sectoriale care prevăd, de asemenea, măsuri care să ducă la creşterea accesului la o educaţie de calitate pentru toţi copiii, prin adaptări curriculare în concordanţă cu nevoile acestora, precum şi prin acordarea de sprijin educaţional şi material.

Reprezentanţii MEN arată că ministerul urmăreşte integrarea copiilor cu dificultăţi de învăţare în unităţile de învăţământ de masă şi dezvoltarea serviciilor de sprijin educaţional prin creşterea numărului profesorilor de sprijin şi al consilierilor şcolari - cu suportul cărora se realizează terapiile necesare, precum şi prin formarea cadrelor didactice care predau în clasele unde sunt integraţi individual copii cu nevoi speciale.

"Declaraţiile ministrului educaţiei naţionale, pe tema mai sus-menţionată, au făcut referire întocmai la această necesitate, de a aloca suplimentar profesori de sprijin copiilor cu dificultăţi de învăţare. Precizăm că nu se intenţionează organizarea unor clase separate, numai cu elevi cu cerinţe educaţionale speciale", se subliniază în comunicat.

De altfel, în perioada 2001-2003, pe durata mandatului ministrului Ecaterina Andronescu, aproximativ 30.000 de elevi cu nevoi speciale au fost integraţi în unităţile de învăţământ de masă, prin transferul de la unităţile de învăţământ special, mai scrie în comunicatul MEN.

Precizările MEN vin în urma unor declaraţii făcute de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru Digi 24.

"Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Acolo, din păcate, într-o foarte mică măsură reuşim să asigurăm profesori de sprijin pentru copiii integraţi în clasele normale şi atunci creăm dificultăţi la profesori. Şi mă gândeam dacă nu am putea să îi împărţim mai mulţi într-un loc şi să punem profesori de sprijin acolo. Adică aş vrea: ca şi lor, celor integraţi în şcolile de masă, să le putem asigura profesori de sprijin", a declarat Ecaterina Andronescu pentru Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri