Klaus Iohannis a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care își exprimă susținerea pentru proiectul „Ora de programare”. Președintele ales al României spune că tinerii „trebuie îndrumați către studiul programării”.
„Cred cu tărie că educația este cheia regenerării unei națiuni și nu consider că trebuie privită altfel decât ca o prioritate indiscutabilă a oricărei societăți sănătoase. Într-o lume în care ascensiunea tehnologiei este fulminantă, avem datoria de a ne îndruma tinerii către studiul programării. Aceste cunoștințe și abilități sunt importante pentru viitorul fiecărui tânăr în parte, dar și pentru viitorul națiunii române în ansamblu”, a scris președintele ales, Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook.
„De aceea, sunt bucuros să mă alătur săptămâna aceasta tuturor elevilor, profesorilor și ONG-urilor care susțin importanța programării la cel mai mare eveniment de educație la nivel mondial, „Hour of Code”. Văd utilitatea acestui proiect în șansa generațiilor viitoare în ceea ce privește inovarea, dezvoltarea și progresul. Aveți tot viitorul înainte și de aceea îndemn fiecare tânăr să fie un participant activ la schimbarea de care are nevoie acum România! Da, se poate!”, a mai scris Klaus Iohannis.
Proiectul Hour of Code România ajută la demistificarea conceptului că programarea sau tehnologia computerelor este dificilă și oferă părinților, profesorilor și elevilor din întreaga țară, posibilitatea să participe la o introducere distractivă în tainele programării.
Începând cu acest an, în România echipa Hour of Code este condusă de Alin Chiriac, fondatorul asociației ADFABER - Technlology for Social Change.