Începând de mâine şi până pe 10 iulie, candidaţii vor completa fişele de înscriere în care vor trece toate opţiunile. Fişele vor fi depuse la sediul şcolii pe care au absolvit-o. Pe 16 iulie va avea loc repartizarea computerizată.
Listele cu candidaţi admişi vor fi afişate pe 17 iulie, la şcolile în care elevii au învăţat şi la liceele la care au fost repartizaţi.
Cei care nu au reuşit să ocupe un loc la liceu, sau care nu au participat la prima repartizare, mai au o şansă în cadrul celei de-a doua etape de admitere, care va începe pe 17 iulie. Cei inscrişi vor fi repartizaţi pe locurile rămase libere, pe 25 iulie.
Ultima etapă pentru admiterea la liceu va avea loc pe 2 septembrie şi va fi rezervată doar elevilor care nu au participat la niciuna din etapele precedente.
Admitere liceu 2013
5 -10 iulie - înscriere candidaţi
16 iulie- repartizarea computerizată a elevilor
17 iulie - a doua etapă de înscriere
25 iulie - repartizarea computerizată a elevilor
2 septembrie - ultima etapă de înscriere (pentru elevii care nu au participat la nicio înscriere)
5-6 septembrie- repartizarea computerizată a elevilor