Încă un manual unic cu greșeli. Problemele cu care se vor confrunta elevii de clasa a VI-a
Data actualizării: Data publicării:
Încă un manual unic le va pune probleme elevilor de clasa a VI-a. Manualul de Istorie, realizat de Ministerul Educaţiei are şi el greşeli. Este al doilea manual realizat de minister care conţine erori, după cel de Geografie.
În manualul de Istorie sunt câteva greşeli care pot fi observate mai greu de elevi. De exemplu, la pagina 18 se vorbeşte despre incaşi, iar elevii sunt puşi să rezolve o aplicaţie care nu se referă la acest subiect, ci la Cristofor Columb şi la azteci.
La pagina 76, o altă greşeală vizează o înșiruire de ani, importanţi pentru Revoluţia Franceză, în loc ca autorul să scrie în anii 1793 şi 1794, a scris între anii respectivi, atunci când nu s-a întâmplat nimic.
Autorul este inexact când vine vorba de precizarea surselor, la pagina 29 precizează sursa, dar fără a spune numele autorului.
Şi manualul de Geografie este plin de greşeli, vorbim despre erori pe care le-ar putea corecta orice elev. Astfel, pe harta care indică traseul Dunării se vede cum Turnu Măgurele este poziționat acolo unde, de fapt, este orașul Drobeta-Turnu Severin. Apar şi greşeli pe harta lumii, iar Marea Moartă a acoperit Marea Roşie. Editura Didactică şi Pedagocică, cea care se ocupă de tipărirea, corectarea acestor manuale spune că îşi asumă greşelile şi că va corecta aceste erori în varianta digitală a manualului.