Trei sute de ceaușești liliputani, o carte pentru tinerii născuți după 1989
Mic, pitic, minuscul: liliputan. Pentru fanii literaturii lui Johnatan Swift, termenul aminteşte de rasa de oameni înalţi de 15 cm, locuitori ai unor insule vecine, Lilliput şi Blefuscu.
Mai mult decât atât, liliputanii celor două insule sunt într-un veşnic război, din cauza modului diferit în care au ales să spargă ouăle: cu baza sau cu vârful.
În volumul semnat de politologul Vladimir Tismăneanu şi poetul Ciprian Măceşaru, ceauşeştii liliputani sunt, de fapt, sute de amintiri, frânturi de viaţă ale oamenilor simpli, din anii dictaturii comuniste.
Ciprian Măceșaru, poet: „În primul rând am vrut un puzzle făcut cu oameni fără chip. Nu am luat poveşti despre oameni foarte cunoscuţi din perioada comunismului pentru că s-au tot scris, există cărţile istoricilor foarte bine documentate din care poţi afla ce a însemnat comunismul. Aici am vrut să pun accent pe destinele comune, pe oamenii mărunţi, am vrut să arăt că o grozăvie precum comunismul se poate vedea indiferent unde pui lupa cum spun eu în cuvânt înainte.”
Potrivit ultimelor statistici IRES, aproape 45% dintre participanţii la studiu l-ar vota pe Nicolae Ceaușescu, dacă ar candida astăzi pentru funcția de președinte. Iar peste jumătate (52%) dintre respondenții întrebării "Cum credeţi că a fost PCR comparativ cu partidele actuale?" au spus răspicat "mai bun".
Ciprian Măceșaru, poet: „Istoria care se uită se repetă. Nu cred că se poate repeta în felul în care a fost această istorie dar există ameninţări reale şi ar trebui să ţinem cont. Văd tineri care nu cunosc o grămadă de lucruri dintre cele despre care vorbesc în carte.”
Volumul „Trei sute de ceauşeşti liliputani" este şi un semn de atenţionare pentru toţi cei care au uitat umilinţele la care au fost supuşi milioane de oameni în comunism.
Destinul românilor era ultima preocupare a regimului avid de împliniri măreţe. Iar dorinţele mărunte, bucuriile fireşti, demnitatea sau confortul unei vieţi decente erau, în viziunea nomenclaturii, nesemnificative.
„Toată viaţa mi-am dorit o bicicletă. Când tata a adus acasă două roţi de Pegas, am început să sper. M-am gândit că o va face din bucăţi, că nu are bani să cumpere deodată una întreagă. Apoi a montat roţile la căruţul cu care urma să ducem sifoanele la sifonărie sau să cărăm de la piaţă varză, cartofi, conopidă..." (Ciprian Măceşaru - Trei sute de ceauşeşti liliputani)
„Era un miracol să ajungi să ai bicicletă. Una nouă, nu o rablă în descompunere. (...) Copiii ştabilor aveau biciclete occidentale, le cumpărau părinţii la preţuri derizorii, de la Gospodăria de Partid. Îmi amintesc mărcile: Oscar Egg şi Condor. (...) Mai târziu, fiii şi fiicele ştabilor au descoperit motoretele: Vespa şi Lambretta”. (Vladimir Tismăneanu - Trei sute de ceauşeşti liliputani)
Cartea semnată de Vladimir Tismăneanu şi Ciprian Măceşaru aduce în prim plan momente-simbol din perspectiva a două generaţii care au trăit în comunism, cei doi autori provenind din familii cu statut social şi politic...diferit.
Vladimir Tismăneanu, politolog: „Suntem secvenţe generaţionale diferite. Dar ce-şi amintea el este un registru de amintiri micro şi un registru de amintiri macro, în măsura în care biografia mea s-a intersectat totuşi cu un fost coleg de bancă Nicu Ceauşescu, am cunoscut foarte multe odrasle ale înaltei nomenclaturi. Şi deci eu povestesc din această perspectivă, anumite lucruri le povestesc din perspectiva lui şi, spre surpriza noastră Mihail Coşuleţu care a fost rugat să facă coperta, a făcut aceste colaje formidabile. Deci cartea are acum trei autori de fapt.
Ciprian Măceșaru, poet: „Sunt colaje care, oricât de dură ar fi perioada la care fac trimitere, sunt colaje care pur şi simplu îţi smulg zâmbete pentru că sunt foarte reuşite.”
Ciprian Măceșaru, poet: „Am avut acestă îndoială, mă gândeam oare mai are sens să mă lupt cu fantomele comunismului? Dar eu cred că e foarte important, e suficient să vedem cum e perceput comunismul în vestul Europei de exemplu, în ţările care n-au trecut prin comunism. Ei într-adevăr ne văd pe noi ca pe nişte don quijoţi care se luptă cu morile de vânt. Eu cred că e foarte util să spunem ce a fost dar eu încerc să nu fac lucrul ăsta într-un mod dogmatic. Pe mine mă interesează povestea în primul rând. Este o poveste despre oameni, nu este un poem despre un anumit sistem totalitar. Putea să fie nazism, orice altceva. E vorba despre lupta unor indivizi oarecare cu un sistem care îi striveşte. De multe ori lupta lor este la un nivel primar pentru că aici se ajunge până la urmă, nu am vrut să fac un fel de agendă, un fel de dosar, să le spun oamenilor, uitaţi ce e bine şi ce e rău, n-am făcut niciodată şi sper să nu ajung să fac asta, să fac pe moralizatorul.”
Pentru Vladimir Tismăneanu, colaborarea cu poetul Ciprian Măceşaru a fost cea mai bună alegere. Este un dialog istorico-poetic, crede politologul. Cu atât mai mult cu cât fiecare dintre cei doi a simţit comunismul pe propria piele. Doar amintirile diferă. Există, însă, un fir roşu al acestora: avorturile în epoca tovarășului Ceauşescu.
Vladimir Tismăneanu, politolog: „Dacă dau filmul înapoi, nu ştiu ce este acum în Piaţa Dorobanţi dar ţin minte perfect că era o frizerie. Şi prin 1966 când s-a dat decretul privitor la avort, eu aveam 14 ani jumate, în aprilie 66. Şi eram la frizerie aşteptându-mi rândul, unul dintre frizeri, i se spunea, era frizerul lui Chivu Stoica. Decretul a fost semnat de Chivu Stoica care atunci era preşedintele consiliului de stat, nu de Ceauşescu. Sigur că era o păpuşă acolo, Ceauşescu conducea. Şi totdeauna m-am întrebat, nu ştiu dacă ştiţi figura lui Chivu Stoica, era complet chel. Şi întrebarea era de ce are nevoie Chivu Stoica de frizer. Şi aşteptând, ce face omul aşteptând? M-am uitat şi eu prin ziarul respectiv şi mi-a rămas pe viaţă, Decretul consiliului de stat privind reglementarea naşterilor, ceva de genul ăsta. N-am înţeles nimic, nu ştiam ce este avortul. N-am fost un precoce, habar n-aveam de chestia asta. Când m-am întors, am întrebat-o pe maică-mea care e medic „ce e cu decretul ăsta?". Se interzic avorturile. Eu întreb ce e avortul? Ei...asta mi-a rămas.Toate vieţile noastre au fost marcate direct sau indirect de acest decret. Deci îmi rămâne frizeria, frizerul chelului şi întrebarea „ce e avortul?".
Imagini sumbre, dar emblematice pentru anii comunismului formează un puzzle de amintiri comune pentru generaţii întregi: bicicleta la care râvneam toţi, un magnetofon, Lada, Trabantul şi Oltcitul, foamea, televizorul cu tub catodic şi bulgarii, frigul şi igrasia. Şi, peste toate, uriaşa putere a Securităţii. Dar, mai ales, multă, foarte multă teamă. Pentru că, în comunism, „partidul avea întotdeauna... dreptate!".
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
