Video Ideea ingenioasă prin care copiii dintr-o comună săracă sunt făcuți să vrea să vină la școală

Data publicării:
borcan cu stickere cu fete zambitoare pe care scrie „banca zambitoare” asezat pe o banca intr-o clasă
Școala din comuna Budila, jud. Brașov, testează o metodă ingenioasă pentru reducerea abandonului școlar Foto: captură video

O școală dintr-o comună săracă din județul Brașov a găsit o metodă inedită de a aduce elevii la școală. A înființat magazinul clasei, de unde școlarii își pot cumpăra jucării, haine sau chiar încălțăminte. Plata se face în puncte, primite pentru fiecare zi de prezență la ore. Cu alte cuvinte, vii la ore și primești puncte, pe care le transformi apoi în jucării sau haine. De când magazinul clasei și-a deschis porțile, numărul absențelor a scăzut considerabil. 

David este elev în clasa 0. Domnișoara învățătoare numără în fața lui zece mici taloane: 1, 2, 3 ...., 8, 9, 10. Băiatul primește tichetele.

„O să te rog, cu 10 puncte, să te duci la magazin și să îți alegi tu produsele de care crezi că ai nevoie, care îți plac ție cel mai mult”, îl îndeamnă învățătoarea.

Băiatul nu stă pe gânduri. Merge spre masa unde se află mai multe produse. Pare hotărât, știe exact ce-și dorește. 

- Jocul?

- Da!

- Perfect!

- Îți place așa mult? îl întrebăm pe băiețel.

- Da!

- Și asta ai vrut tu să îți cumperi de la magazin?

- Da.

- Și ce alte lucruri ai vrea să îți mai cumperi?

- Asta! mărturisește băiețelul și ne arată un animăluț din pluș.

În clase unde mergeau doar 3 sau 4 copii, acum sunt 15 copii

Pentru elevii din Budila, județul Brașov, mersul la școală a devenit o bucurie. Prezența la cursuri le aduce puncte, pe care le pot schimba, la final de lună, în produsele mult dorite.

La magazinul clasei a IV-a, de pildă, elevii își pot cumpăra chiar și o pereche de teniși cu doar 10 puncte. Asta înseamnă că trebuie să vină constant la școală timp de două săptămâni.

„Dacă lipsesc, toate punctele din săptămâna respectivă sunt pierdute. Spre exemplu, într-o săptămână, ei pot acumula 5 puncte. Însă dacă lipsesc o singură zi, li se șterg toate punctele din săptămâna respectivă”, explică regula Alexandra Bocârnea - învățătoare.

- Ce produse a luat copilul dvs până acum? întrebăm o mamă.

- Bluzițe, jucării, ce a vrut ea, ne spune femeia.

- E bine că nu mai lipsesc copiii de la școală?

- Da, da, e bine. Suntem mulțumiți, confirmă părintele.

„Copiii au început să vină la școală, iar unii care au renunțat să meargă la școală au revenit la școală și au început să meargă în fiecare zi că să primească punctele necesare pentru a și cumpăra încălțăminte, rechizite. În clase unde mergeau doar 3 sau 4 copii, acum sunt 15 copii care merg în mod regulat”, spune Katy Roos - președinte al Asociației Eltera, implicate în acest proiect.

Magazinul clasei funcționează cu produse strânse din donații.

„Avem câteva promisiuni de la școli din țară, de la București, Timișoara și Arad, dar concret am primit până acum o singură donație, 25 de săpunuri și 3 tuburi de pastă de dinți”, spune Elza Fejer, învățătoare.

În prezent, proiectul se derulează în 25 de clase din cinci sate din județul Brașov.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...