Din cei aproximativ 5.800 de elevi înscrişi, doar 1.895 au luat note de trecere, ceea ce înseamnă că promovabilitatea a fost de doar 36,21%. La proba de limba română, 60,22% dintre elevii înscrişi au luat nota de trecere, mai puţini decât la simularea din 2012. Şi la istorie promovabilitatea a scăzut cu 3,53 procente. În schimb, la matematică numărul notelor de trecere a crescut.
Cele mai multe note, la toate disciplinele, sunt cuprinse între 5 şi 5,99. Sunt şi unităţi de învăţământ unde niciun elev nu a reuşit să ia note peste 5. Este vorba despre 16 licee, majoritatea din mediul rural, dar şi de două licee din Paşcani şi încă unul din Iaşi.
Comparativ cu precedenta simulare, numărul elevilor absenţi a scăzut cu 17 procente.