Grădinițele și școlile private încasează taxe în continuare. Copiii stau acasă, părinții plătesc orele

Data publicării:
gradinita

A trecut o lună de când copiii nu mai merg la școală sau la grădiniță. Chiar și așa, părinții care își duc copiii la unități de învățământ private continuă să plătească taxele. Proprietarii de aceste business-uri spun că fără banii primiți din aceste taxe școlile și grădinițele private s-ar închide.

De când fiul ei de aproape 5 ani nu mai merge la grădiniță, Andreea îi citește zilnic.

Andreea Pârvu, mamă: Suntem în grafic am putea spune. E destul de delicat pentru că nu e ca și cum aș fi la birou și atât. Mai lucrez și cu el pe lângă mine, dar ne descurcăm. Și Ionuț face activitățile cu mine, bunicul face mâncare și mami lucrează.

Puștiul merge la o grădiniță privată, la care părinții plătesc taxele chiar și în perioada stării de urgență.

Andreea Pârvu, mamă: Am ales acest lucru pentru că a fost alegerea fiecăruia dacă poate să meargă în continuare ca și până acum cu această taxă, însă am ales așa fiindcă m-am gândit că această perioadă va trece la un moment dat și eu vreau să mă asigur că al meu copil va avea continuitate. În fiecare dimineață au întâlnirea de dimineață cu activități, pe Zoom, apoi au întâlnirea și individual, fiecare copil cu una dintre educatoare.

Nu toți părinții, însă, au acceptat să plătească taxele, chiar dacă unele unități de învățământ private au venit cu soluția de a reduce cu până la 40% din taxa lunara.

Dan Prediger, manager grădiniță privată: Există părinți care au pretenția ca în această perioadă grădinițele să fie cele care suportă integral cheltuielile. Nu poți să o faci. E o situație destul de incertă, nu știm exact ce o să se întâmple. Există discounturi pe care le oferă toate grădinițele și toate grădinițele merg pe acoperirea cheltuielilor curente. E foarte greu ca noi să ne facem un calcul pe niște promisiuni, mai ales într-un stat în care știm că promisiunile nu au fost respectate mai niciodată. Noi am plătit salariile pe 10 aprilie. Promisiunile au fost că banii vor veni cu prioritate. Noi am depus hârtiile în prima zi când s-a deschis aplicația. Nu am primit niciun ban până acum. Noi, dacă nu avem banii de la părinți nu puteam să plătim aceste salarii. Nu știm ce se va întâmpla și acum vorbim de o sumă mică - jumătate din luna martie pe care ar trbeui să o primim. În luna mai va trebui să primim pentru toată luna aprilie.

Reprezentanții unităților de învățământ private spun că banii promiși de stat acoperă doar o parte din cheltuielile pe care ei le au cu personalul. În plus, ei spun că dacă starea de urgență se va prelungi până în luna iunie, mai bine de jumătate din aceste unități de învățământ se vor închide.

Dacă acest scenariu se va adeveri, de pierdut vor avea nu doar unitățile de învățământ private, ci și copiii care le frecventează, deoarece vor rămâne în afara sistemului.

Andreea Pârvu, mamă: Își dorește foarte tare să meargă la grădiniță, întreabă în fiecare zi când trimit fetele activități. Este foarte dornic.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
profimedia-0937240384
Controversatul republican Matt Gaetz se retrage de la nominalizarea pentru procuror general al SUA...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...