Ligia Ardelean e scafandru, unul dintre cei mai renumiţi din Marea Roşie. E şi instructor, şi fotograf subacvatic. În plus, vorbeşte şi scrie engleza, franceza şi italiana la fel ca limba română. O abilitate foarte apreciată de străinii din nordul Africii. Şi chiar dacă e la mii de kilometri distanţă nu uită de unde a pornit. Ţine în permanenţă legătura cu scafandrii din România, discută cu ei pe forumuri şi atunci când o vizitează îi primeşte cu mare drag împărtăşindu-le experienţa.
Ligia Ardelean: „Am făcut scufundări în ţară şi chiar mi-a plăcut foarte mult să mă scufund în Marea Neagră, dar nu aveam posibilitatea să lucrez ca şi scafandru în ţară, în acea perioadă.
A fost un drum lung, zic eu. Din România am plecat în Turcia şi ne-am scufundat în Marea Egee aproape 4 ani. Acesta a fost începutul, după care împreună cu soţul meu am venit în Egipt şi se pare că marea noastră dragoste rămâne Marea Roşie.
Cel mai tare mă bucur că am reuşit să ajung dincolo de visul meu. Am visat să bat mările, cum se spune. Marea mi-a oferit mai mult decât aş fi visat eu. M-a acceptat, m-a dus atât de aproape de animalele mari marine, de peisajele incredibile... simt că o mare realizare este faptul că am gustat adâncul.
Ne-au primit foarte bine datorită limbilor pe care le vorbim. Un instructor care lucrează în Marea Roşie este un instructor care vorbeşte cel puţin trei limbi străine şi trebuie să aibă foarte multă experienţă în domeniu.
Locul în care sunt mă atrage foarte mult, oamenii cu care lucrez aici la centrul pentru care lucrez îmi dau un credit extraordinar, mă simt împlinită în mijlocul lor, îmi pot valorifica toate ideile.
Îmi doresc foarte mult să mă întorc acasă şi, în fiecare an, îmi spun că acest an va fi ultimul pe care îl petrec în Marea Roşie şi apoi mă duc acasă. Îmi doresc foarte mult să refac scufundările în Marea Neagră, să pot scrie despre Marea Neagră aşa cum scriu despre Marea Roşie, să pot fotografia Marea Neagră aşa cum fotografiez acum Marea Roşie şi mi-ar plăcea foarte mult să împărtăşesc experienţa mea cu cei de acasă.
Cred că cele financiare nu am să le mai găsesc nici într-un alt centru din lume, poziţia pe care o am acum este una pe care şi-o visează orice scafandru profesionist, din toate punctele de vedere. Ştiu că n-am să mai am condiţiile materiale, dar nu aş vrea să pierd această mare experienţă pe care mi-a oferit-o marea în toţi aceşti ani. Ar fi păcat să nu o împărtășesc cu ceilalţi şi, în special, cu cei de acasă.”