Fără teste, școala nu începe în siguranță săptămâna viitoare. Sorin Cîmpeanu: Este îngrijorător, am cerut de la IGSU de multă vreme

Data publicării:
Un cadru medial face un test de salivă unui elev.
Ministerul Educației cere DSU graficul de livrare a testelor de salivă. Foto: Profimedia Images

Şcoala nu va începe în condiţii de siguranţă, săptămâna viitoare, pentru ciclul primar din cauza lipsei testelor. E ceea ce spune la Digi24 ministrul Educaţiei. Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, situaţia e gravă şi îngrijorătoare în lipsa acestor teste. 

Moderator: Începe în siguranță școala săptămâna viitoare?

Sorin Cîmpeanu: Dacă am fi avut aceste teste la dispoziție, aș fi putut să va dau mai ușor un răspuns afirmativ

Moderator: Nu au venit testele. De ce?

Sorin Cîmpeanu: Este un lucru foarte grav, îngrijorător. Noi cerem de la IGSU de multă vreme, pentru că dacă vrem să nu avem pierderi în educație avem nevoie de prezență fizică.

Moderator: Aveți încredere în teste?

Sorin Cîmpeanu: Atâta cât spune Agenția medicamentului că au precizie. Dacă ne raportăm la cele 111 teste pozitive confirmate de PCR, dintr-o multitudine de milioane de teste, apreciez fără să îmi depășesc limitele de competență că au o relevanță scăzută. Încrederea în părinți îmi doresc să fie mai mare, dar am îndoieli că acești părinți au făcut aceste teste și au făcut corect acasă. Atâta timp cât nu există baza legală de testare la școală, pentru obligativitatea testării, dacă sunteți profesor și 20 de elevi spun: nu vrem să ne testăm, sunt curios ce puteți face.

Moderator: Și nu rămâneți cu teste în stoc?

Sorin Cîmpeanu: Deocamdată nu rămânem cu ele, că nu sunt.

Școlile rămân fără teste de salivă pentru elevi și săptămâna viitoare, a declarat, miercuri, secretarul de stat Raed Arafat. Achiziția privind testele Covid din salivă pentru școli a fost contestată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor de către una din firmele participante, așa că se așteaptă decizia instanței, a spus Arafat.

„Din păcate, am fost anunțați la data de 5 ianuarie (n.red. Guvernul a revenit cu o erată, după ce inițial Raed Arafat declarase că contestația a fost făcută pe 5 decembrie) de către Oficiul Național de Achiziții Centralizate că achiziția privind testele Covid din salivă pentru școli a fost contestată la CNSC de către una din firmele participante.

Asta ne obligă să nu mai semnăm niciun contract până iese prima decizie a primei instanțe. Dar IGSU, care semnează aceste contracte subsecvente pe baza licitației făcută de ONAC, nu va putea semna din păcate contractele subsecvente săptămâna asta, până se pronunță CNSC și sperăm să avem pronunțarea cu celeritate în acest sens și atunci vom continua. Deci, săptămâna asta nu mai semnăm!

IGSU care semnează aceste contracte nu poate să semneze până nu se pronunță CNSC. Sunt oferte, companii care au promis că vor aduce, dar fiind această  contestație sunt niște reguli care trebuie respectate.

Deci, în ce privește testele pentru școli, depindem de decizia pe care o va lua CNSC, care poate spune că se poate continuă sau poate solicită reevaluarea.

Asta este problema cu care ne confruntăm la acest moment pentru această săptămână și poate începutul săptămânii viitoare.

Lotul contestat era cel cu livrare rapidă, celelalte sunt cu livrare peste 2 săptămâni. Acum, în stocurile IGSU nu există teste.”, a declarat Raed Arafat.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Programul pe care trebuie să îl folosești mereu la mașina de spălat. Este singurul care nu strică hainele
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”