Executivul adoptă, marți, OUG pentru implementarea programului „Masa Caldă” în 150 de școli și licee

Data publicării:
170911_scoala_elevi_AN_SCOLAR_19_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam/Octav Ganea

Guvernul va adopta în ședința de marți un proiect de ordonanță de urgență care prevede implementarea programului-pilot " Masa Caldă pentru Elevi", în 150 de unități de învățământ pre-universitar. Programul constă în acordarea unui pachet alimentar sau a unei mese calde pe zi, cu titlu gratuit, potrivit Mediafax.

Proiectul de ordonanță de urgnță preved că "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la sfârşitul anului 2020, în perioada desfăşurării activităţii didactice, preşcolarilor şi elevilor din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unităţi - pilot, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/ beneficiar, TVA inclus".

Actul normativ mai prevede că pentru semestrul II al anului școlar 2019-2020 programul va fi finanțat din fondul de rezervă al Guvernului, iar pentru semestrul I al anului școlar 2020-2021, banii vor fi alocați din bugetele unităților administrativ teritoriale.

Potrivit articolului 5, alineatul (2) "La închiderea programului-pilot, la finalul anului 2020, în urma analizei realizate de Ministerul Educaţiei și Cercetării, pe baza rezultatelor obţinute şi interpretate lunar, pe parcursul derulării proiectului, la nivelul fiecărui inspectorat şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, prin hotărâre a Guvernului, se va decide asupra oportunităţii extinderii acestui program la nivel naţional, respectiv asupra modalităţii de implementare"

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri