Evaluări naţionale 2016. Calendarul examenelor la final de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a

Data publicării:
examen-scoala

 

Informaţiile sunt incluse în Ordinul MENCS nr. 5992/2015 privind aprobarea Calendarului de administrare a evaluărilor naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2015-2016, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 956 din 23 decembrie 2015 şi se aplică de la data publicării.

Conform acestui document, primii care vor fi evaluaţi la finalul anului şcolar 2015-2016 vor fi elevii din clasa a VI-a. Aceştia vor susţine două probe, după cum urmează:

  • 23 mai: Limbă şi comunicare;

  • 24 mai: Matematică şi Ştiinţe ale naturii.

Apoi va urma evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalulclasei a IV-a, conform următoarei programări:

  • 30 mai: Limba română;

  • 31 mai: Matematică;

  • 2 iunie: Limba maternă.

În fine, ultimii care vor fi evaluaţi sunt elevii din clasa a II-a, după cum urmează:

  • 6 iunie: Limba română - scris;

  • 7 iunie: Limba română - citit - şi Limba română pentru minorităţile naţionale - scris şi citit;

  • 8 iunie: Matematică;

  • 9 iunie: Limba maternă - scris;

  • 10 iunie: Limba maternă - citit.

În cazul evaluării de la sfârşitul clasei a II-a, rezultatele sunt folosite de autorităţi pentru a elabora planuri individualizate de învăţare, se arată în Legea educaţiei naţionale. Rezultatele şi planurile sunt comunicate părinţilor şi sunt incluse în portofoliul educaţional al elevilor.

Evaluarea de la finele clasei a IV-a este făcută pentru diagnoza sistemului de învăţământ la nivel primar.

În ceea ce priveşte evaluarea de la sfârşitul clasei a VI-a, rezultatele sunt folosite pentru a elabora planuri individualizate de învăţare şi pentru preorientarea către un anumit tip de liceu. Atât rezultatele, cât şi planurile sunt comunicate părinţilor şi sunt incluse în portofoliul educaţional al elevilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri