EVALUARE NAȚIONALĂ 2017 ROMÂNĂ. Subiectele de la proba scrisă la Limba şi literatura română

Data actualizării: Data publicării:
ALL
Foto: Agerpres

EVALUARE NAȚIONALĂ 2017 ROMÂNĂ. Absolvenţii de clasa a VIII-a care au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română la Evaluarea Naţională au avut de motivat apartenenţa unei poezii la genul liric, dar şi de redactat o naraţiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei competiţii sportive, scrie News.ro.

ALL
Foto: Agerpres

EVALUARE NAȚIONALĂ 2017 ROMÂNĂ. La proba scrisă la Limba şi literatura Română, elevii au primit un fragment din poezia "Ploaie", de Magda Isanos, având de răspuns la şase întrebări referitoare la elemente ale textului. De asemenea, li s-a cerut să redacteze o compunere de minimum 150 de cuvinte în care motiveze apartenenţa poeziei la genul liric, potrivit vocea.biz. 

La al doilea subiect, elevii au primit un text la prima vedere la care au avut două cerinţe principale - una vizând înţelegerea şi una elemente de gramatică. De asemenea, li s-a cerut să redacteze o naraţiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută în timpul unei competiţii sportive.

Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, la Evaluarea Naţională din acest an s-au înscris 144.890 de candidaţi, dintre care 144.740 din seria curentă şi 150 din seria anterioară, iar examenul va fi organizat în 4.164 de centre.

Miercuri, absolvenţii de clasa a VIII-a vor susţine proba scrisă la Matematică. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă joi. 

Afişarea primelor rezultate este programată pentru 26 iunie, până la ora 16:00, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20:00. Rezultatele finale vor fi comunicate în 30 iunie, în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro.

Una dintre noutăţile acestui examen este că ponderea mediei de la Evaluarea Naţională creşte de la 75% la 80%, iar notele de la clasă vor reprezenta doar 20%, în loc de 25% din media de admitere în clasa a IX-a, aşa cum era până acum.

De asemenea, o altă noutate este că s-a modificat şi un aspect de notare la examenele naţionale, mai exact a fost îndepărtată prevederea din metodologia de desfăşurare a examenului de Evaluarea Naţională şi a Bacalaureatului care spunea că trebuie sa existe o diferenţă de 0,5 puncte între nota iniţială şi cea finală, de după contestatie, pentru ca nota să fie modificată. Acum, nu va mai fi luat în calcul niciun barem pentru modificarea notei, nota finală fiind cea după contestaţie. La depunerea contestaţiei, elevii vor da o declaraţie scrisă în care îşi vor asuma că în urma recorectării lucrării nota iniţială poată să scadă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...