Elevii României, prizonieri într-o școală învechită
Poartă un ghiozdan greu pe umeri în fiecare zi. În el se ascunde o povară mult mai mare decât kilogramele purtate până la şcoală şi înapoi acasă: teme multe, informaţii inutile şi multe orgolii. Dacă prind încredere în tine, copiii îţi vor spune asta. Dar pe ei nu prea îi întreabă şi ascultă nimeni. Nici când spun că nu mai vor să se trezească dimineaţa, cu noapte-n cap, nici când spun că vor manuale prietenoase şi colorate şi nici când se plâng că problemele de matematică sunt prea grele. Sunt elevii României, prizonieri într-o şcoală învechită, surdă la nevoile lor.
Un sistem de educaţie învechit, greoi şi neprietenos se vede în lucrurile mărunte. Cum ar fi greutatea ghiozdanului. Ana Maria este o mogâldeaţă de fetiţă. E într-a treia. Şi cară în spate, zi de zi, un ghiozdan care pare că o poate dărâma în orice clipă.
„Solicitarea sistemului osteo-articular al copilului, deci coloana copilului, articulaţiile copilului care cară acel ghiozdan absolut inutil. Marea majoritate a copiilor suferă de tot felul de tulburări, tot felul de dureri la nivelul oaselor care nu au mereu cauză infecţioasă, de multe ori este greutatea pe care o cară în spate”, afirmă Valeria Herdea, medic pediatru.
Gutatea fizică e dublată de greutatea apăsătoare a şcolii în sine. Copiii simt că e mult, e încărcat, e obositor.
„Aş schimba... nu ştiu ce aş schimba, să nu mai fie teme. Deloc...Da, că mereu este ceva ce am învăţat, adică o recapitulare, numai că şi încă o recapitulare la şcoală. Un cadou pe care să ţi-l aducă Moş Crăciun legat de şcoală. Legat de şcoală... Ah, gata! O bancă super pufoasă care să pot să dorm atunci când sunt încă somnoroasă. Să fie făcută din puf toată. Şi scaunul să se transforme într-un pat. Şi scaunul într-un pat. Să aibă inclusiv nişte dopuri de urechi pe laterale, să le bag şi să nu mai aud nimic”, spune Ana Maria, elevă.
„În loc să meargă cu bucurie, copilul ajunge să se teamă. În loc să meargă odihnit şi apt să încurgiteze cât mai multe lecţii, copilul e deja stresat şi obosit de lecţiile pe care le face după program. Un copil ar trebui să doarmă 10 - 12 ore, să aibă somn, la amiază, cel puţin o oră şi, în rest, să aibă şi timp de joacă. Partea proastă este că aceşti copii nu apucă nici să mănânce, nici să se odihnească şi au foarte multe teme de făcut”, spune Valeria Herdea, medic pediatru.
„În România, copiii noștri sunt tare munciți și munciți oarecum degeaba. Tot ce li se întâmplă vine pe un teren nearat, nu au întrebări, nu au curiozități, învățarea e băgată pe gât. Scopul temelor ar fi fost doar să fixeze ce au învățat acasă, numai că acolo e totul amestecat în capul lor și ei, săracii, merg în tura a doua cum ar fi, la muncă, înapoi acasă, să facă puțin lumină în ceea ce s-a întâmplat în clasă”, spune Oana Moraru, expert in Educație, formator.
Ana Maria este un caz fericit. Are o învăţătoare pe care o îndrăgeşte şi de la care povesteşte cât de mult şi de bine învaţă. Şi care a organizat şi cursuri afterschool. Aşa că Ana Maria petrece cu plăcere, după şcoală, alte câteva ore făcând teme. Dar şi teatru.
Dar volumul de muncă e uriaş pentru un copil de 9 ani. Nu pentru că aşa ar vrea părinţii sau învăţătoarea, ci pentru că acesta e ritmul impus de şcoala românească. Şi ea trebuie să ţină pasul. Începe la orele 8 şi pleacă de la afterschool la 18 fără un sfert. Puţină joacă, un film cu părinţii. La 9 seara trebuie să fie în pat, ca să poată avea 10 ore de somn.
Ana Maria are mereu sentimentul că nu se odihneşte îndeajuns şi că se trezeşte cu noaptea-n cap.
„Datorită acestui program încărcat, copilul are apetit scăzut, de foarte multe ori sunt foarte obosiţi şi acuză dureri abdominale care nu au bază. 40-50% dintre copii se prezintă cu dureri abdomionale de tip colic-activ în urma procesului de învăţământ. Cei mai mulţi vin de la ore, vin atunci când au avut un conflict sau nu au învăţat sau au fost întrebaţi sau puşi în situaţii extrem de neplăcute în faţa întregii clase”, adaugă Valeria Herdea.
Pe lângă materiile multe, dublate de caiete suplimentare şi trezitul dis-de-dimineaţă, copiii mai au şi o altă problemă, împărţită cu părinţii. Materiile stufoase, informaţiile multe şi prea grele pentru vârsta lor. Când ajung acasă de la serviciu, mama şi tata trec la desţelenit teme. Lucrează cot la cot cu cei mici ca să facă exerciţiile pentru a doua zi şi copilul lor să ia o notă mare.
Manualele sunt grele fizic, prost scrise şi încărcate cu informaţii inadecvate sau inutile. Copiii, care îmvaţă cel mai bine prin joc, şi-ar dori cărţi coloratre, vesele, cu poze şi cu hărţi. Toate acestea i-ar ajuta să reţină mai uşor şi să simtă bucuria de a descoperi lumea.
„Sunt mult mai puţin colorate decât cele de anul trecut, dar sunt drăguţe ilustraţiile. De exemplu aceasta, dar dacă nu ar fi deloc ilustraţii. Atunci nu mi-ar fi plăcut. Când i-am deschis prima dată, mi-a inspirat puţină teamă când mă uitam la paginile astea, aşa fără nimic”, spune Ana Maria.
Aşa ajunge şcoala să fie o sperietoare, chiar şi pentru copiii care au parte de educatori buni şi moderni. Şcoala devine repede locul unde se naşte teama. Teama să nu greşeşti, teama să întrebi, teama să nu cumva să îţi vină vreo idee proastă.
De ce e, totuşi, bună şcoala? Răspunsurile copiilor ar trebui să ne pună pe gânduri. Măcar atât.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
