Elevi care participau la un concurs de istorie, cazați în camere execrabile: „Pușcăriașii au condiții mai bune”
Data actualizării: Data publicării:
Condiții execrabile într-un internat din Turnu Măgurele, județul Teleorman, unde au fost cazați elevii participanți la un concurs național de istorie organizat de Ministerul Educației.
Saltelele de pat sunt rupte, totul colcăie de gândaci, iar grupurile sanitare sunt într-o stare jalnică. Imaginile au fost postate pe Facebook de un elev de la liceu din Târgu Mureș.
Acesta îi transmite și un mesaj ministrului Educației:
„Doamna Andronescu, dormiți bine seara în calitate de ministru al Educației când știți la ce batjocură e supus elevul român? Așa am fost primiți la sesiunea națională de comunicări științifice-istorie desfășurată la Turnu Măgurele, Teleorman! Așa a răsplătit statul român munca elevilor calificați la etapa națională a unui concurs după luni întregi de muncă! Să nu vă mai întrebați de ce tinerii fug cât mai departe de România. Țara asta nu dă niciun ban pe munca noastră! Aici se promovează doar non-valoarea, iar pușcăriașii au condiții mai bune decât elevii premianți!”