O educatoare violentă s-a întors la catedră la nici trei luni după ce un părinte a filmat-o în timp ce bătea copiii. Un psiholog i-a dat un aviz, iar colegii săi profesori au acceptat-o în cancelarie. Părinţii sunt revoltaţi. Doar şase copii din peste 20 au fost lăsaţi astăzi la ore.
Imaginile filmate de un părinte în grădinița din satul Poiana au scandalizat o ţară întreagă.
La nici trei luni de la eveniment, educatoarea a revenit în clasă. Decizia a fost luată de o comisie de disciplină formată din profesori, colegi cu educatoarea la aceeaşi şcoală. Cadrul didactic a adus un aviz de la un psiholog în care se spune că este aptă să predea.
„Doamna a fost sancţionată cu 15% din salariu pe o perioadă de trei luni. Eu, în calitate de director al școlii, voi veni săptămânal, într-o zi, să monitorizez activitatea”, spune Săndica Okean, directoarea Şcolii Generale Vrâncioaia.
Părinții și-au lăsat copiii acasă, dar au mers ei la grădiniță, să ceară explicaţii. Spun că celor mici le e frică să vină la grădiniţă. Acelaşi lucru îl susţine şi educatoarea care a predat în ultimele trei luni.
„Erau foarte închişi, nu discutau cu mine, aveau un instinct de apărare, de fiecare dată când îi luam în brațe se fereau”, spune Crina Petraru, educatoare.
„Îi este teamă, când a venit acasă, îmi zicea la un moment dat că este răcit şi el nu poate să mai vină la grădiniţă dar nu era racit, nu voia să mai vină că vedea cum îi bătea pe ceilalţi copii”, spune un părinte.
Conducerea şcolii spune că îi va convoca pe părinţi la o şedinţă pentru a-i convinge să-şi lase copiii la grădiniţă.
„Vedem, nu ştiu... încercăm să îi convingem să îi lase o perioadă să se convingă”, spune Săndica Okean, directorul Şcolii Generale din Vrâncioaia.
La Poiana a fost şi o comisie de la Protecţia Copilului, care spune că va monitoriza situaţia educatoarei.
Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiei, care a deschis un dosar penal. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean nu au putut fi contactaţi pentru a comenta situaţia.