Doctoratul lui Petre Tobă primește verdict la începutul lui septembrie

Data publicării:
toba petre - gov.ro

Într-o săptămână, cei trei experți care analizează suspiciunea de plagiat asupra lucrării de doctorat a ministrului de interne, Petre Tobă, se vor pronunța, urmând ca până la 3 septembrie lucrarea să primească verdictul final din partea plenului Consiliului Național de Atestare a Titlurilor și Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), școala doctorală a Universității Carol I, care i-a acordat titlul, fiind de părere că acesta trebuie menținut.

PETRE TOBA ministerul afacerilor interne agerpres 8100195

Școala doctorală a Universității Militare Carol I, cea care i-a acordat, în august 2011, titlul de doctor lui Petre Tobă, a trimis un punct de vedere CNATDCU (consiliul care analizează suspiciunea de plagiat a tezei ministrului), semnat de rectorul instituției, Gheorghe Calopăreanu.

În scrisoare se arată că școala doctorală ''a analizat conţinutul tezei, constatând că acest demers ştiinţific este încă de actualitate, iar cercetarea ştiinţifică desfăşurată în calitate de doctorand a domnului Petre Tobă a fost utilă, căutând să identifice modalităţile de acţiune în domeniul cooperării poliţieneşti internaţionale, fapt ce se poate constata concret prin multitudinea de proiecte implementate de Poliţia Română alături de organisme internaţionale, privind urmărirea transfrontalieră, schimbul de personal şi de informaţii dar şi dotarea cu tehnică permanentă pentru susţinerea acestor proiecte".

Comisia de Etică din cadrul instituţiei a propus, în baza celor constatate, "menţinerea titlului de doctor acordat domnului Petre Tobă, prin ordinul 5223/29.08.2011", se mai arată în scrisoare.

Potrivit unor surse din mediul academic, scrisoarea adresată de Universitatea Carol I se înscrie în procedura care este stabilită în cadrul evaluării CNATDCU. Practic, fiecare teză acuzată de plagiat, în timpul în care este analizată de comisia de specialitate a CNATDCU, primeşte din partea școlii doctorale care a eliberat titlul un punct de vedere. Acesta poate sau nu să cântărească în luarea deciziei în privința autenticității unei teze de doctorat.

Așa s-a întâmplat și în cazul primarului sectorului 3, Robert Negoiță, căruia școala doctorală de la Academia de Poliție (unde primarul PSD și-a obținut doctoratul) a anunțat că ar trebui ca certificatul academic să-i fie retras.

În cazul Tobă, punctul de vedere al Universității Carol I are o anume relevanță. A fost trimis în luna iunie, când suspiciunea de plagiat asupra doctoratului lui Petre Tobă era analizată de trei dintre membrii Comisiei de științe militare a CNATDCU, care s-au declarat în incompatibilitate sau în conflict de interese cu autorul. În intervalul legal pe care l-au avut la dispoziție, de 45 de zile, membrii comisiei s-au întâlnit o singură dată, când și-au declarat incompatibilitatea, blocând practic un verdict. Din cei nouă membri ai comisiei, patru erau de la Universitatea Carol I.

Între timp, ministrul educației, Mircea Dumitru, a completat Secția de științe militare cu noi membri, proveniți de la instituții civile, cărora le-a dat în lucru atât doctoratul lui Petre Tobă, cât și lucrările conduse de Gabriel Oprea. Termenul de acordare a verdictului la nivelul acestei comisii este finele lunii august, potrivit anunțului ministrului educației.

Urmează apoi ca în prima decadă a lunii septrembrie, după cum a declarat pentru news.ro președintele CNATDCU, academicianul Petre Barbu, să se întrunească și Consiliul general al CNATDCU, plenul decizional al unui verdict asupra suspiciunii de plagiat.

Un eventual verdict de plagiat pe lucrarea de doctorat a lui Petre Tobă îi pune în pricol ministrului de interne portofoliul guvernamental, în condițiile în care ministrul Mircea Dumitru a anunțat că, în cazul în care va fi păstrat în Guvern Petre Tobă după un posibil verdict de plagiat din part3ea CNATDCU, el însuși va demisiona.

La rândul său, premierul Dacian Cioloș a anunțat, la momentul numirii lui Mircea Dumitru în fruntea Ministerului Educației, că l-a desemnat pe Dumitru pentru a curăța de impostură mediul academic și de a urgenta activitatea CNATDCU.

Tobă a fost acuzat că a plagiat teza de doctorat obținută la Universitatea Carol I de jurnalista Emilia Șercan, iar CNATDCU a admis sesizarea uneia dintre entitățile Ministerului Educației, UEFSCDI, care filtrează acuzațiile de plagiat.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson face declaratii
Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...