Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa s-a autosesizat în urma filmării care a apărut pe o reţea de socializare, dar şi după ce părinţii elevei au făcut o plângere. Inspectoratul a decis să o demită din funcţia de director.
În această dimineaţă, un reprezentant al Inspectoratului a mers la şcoala numărul doi din Valu lui Traian şi a numit în funcţia de director un alt profesor. Cu toate acestea, fostul director va preda biologia în continuare în şcoală.
Din spusele mamei, eleva a fost jignită de profesoară pentru că fusta pe care o purta nu era conformă cu uniforma şcolii. Mama fetei mai spune că fiica ei a fost trimisă acasă de către profesoară, deşi trebuia să traverseze singură calea ferată din localitate.