Dezastru la testele PISA. La mai bine de 20 de ani de când am început să participăm, România bate pasul pe loc. Nivelul este același, adică foarte scăzut. În Uniunea Europeană, după noi este doar Bulgaria. Nu reușim să depășim, ca țară, nivelul general de competență 2 care este considerat nivelul critic. Aproape jumătate dintre elevi nu înțeleg ce citesc.
Scorurile medii obținute de elevii din România în 2022 au fost similare cu cele înregistrate în 2018 la matematică, lectură și științe.
La matematică, scorurile medii din anul 2022 au fost mai scăzute față de cele din anii 2012 și 2015.
La lectură și științe, rezultatele din cadrul acestui ultim ciclu PISA au fost similare cu cele obținute la evaluările PISA precedente, începând cu anul 2012. Astfel, performanța medie din ultimul deceniu, la aceste două domenii, poate fi descrisă drept stabilă.
România a obținut un scor total de 428 de puncte, care înseamnă un nivel 2. România demonstrează că e una dintre cele mai slab cotate țări din punct de vedere al educației. Elevii români nu au competențe minime necesare. La testare au participat elevi de 15 ani.
Cum se situează România prin comparație cu alte sisteme educaționale?
Elevii din România au obținut rezultate mai scăzute decât media OCDE la matematică, lectură și științe.
O proporție mai mică de elevi din România, față de media țărilor OCDE, au avut performanțe de nivel ridicat ‒ nivelul 5 sau 6. De asemenea, proporția elevilor din România care au atins cel puțin nivelul minim de competență (nivelul 2) a fost mai mică decât media țărilor OCDE, la toate cele trei domenii.
Ce știu și ce pot face elevii la matematică
În România, 51% dintre elevi au atins cel puțin nivelul 2 de competență la matematică, procent semnificativ mai scăzut față de media OCDE (69%).
Elevii încadrați la acest nivel sunt capabili să interpreteze și să recunoască, fără instrucțiuni directe, modul în care o situație simplă poate fi reprezentată matematic (de exemplu, compararea distanței totale pe două rute alternative sau conversia prețurilor într-o monedă diferită).
Peste 85% dintre elevii din Singapore, Macao (China), Japonia, Hong Kong, Taiwan (China) și Estonia s-au situat la acest nivel sau la nivelurile superioare.
Aproximativ 4% dintre elevii din România au avut performanțe ridicate ‒ au atins nivelul 5 sau 6 la matematică (media OCDE a fost de 9%).
Șase țări și economii asiatice au avut cele mai mari ponderi de elevi cu performanțe superioare: Singapore (41%), Taiwan ‒ China (32%), Macao ‒ China (29%), Hong Kong* (27%), Japonia (23%) și Coreea (23%). Elevii, de la acest nivel, pot construi modele matematice ale unor situații complexe și pot selecta, compara și evalua strategii adecvate de rezolvare a problemelor. Doar în 16 din 81 de țări și economii participante la PISA 2022, procentul elevilor care au atins nivelul 5 sau 6 de competență a depășit pragul de 10%.
Ce știu și ce pot face elevii la lectură
Aproximativ 58% dintre elevii din România au atins cel puțin nivelul 2 la lectură (media OCDE a fost de 74%).
Acești elevi pot identifica ideea principală dintr-un text de lungime moderată, pot găsi informații bazate pe criterii explicite, uneori complexe, și pot reflecta asupra scopului și formei textelor atunci când li se cere în mod explicit să facă acest lucru.
Ponderea elevilor de 15 ani care au atins cel puțin nivelul minim de competență la lectură (nivelul 2) a variat de la 89% în Singapore, la 8% în Cambodgia.
În România, 2% dintre elevi au obținut la lectură rezultate de nivel 5 sau 6 (media OCDE a fost de 7%). Acești elevi pot înțelege texte lungi, pot aborda concepte abstracte și pot diferenția faptele de opinii, folosindu-se de indicii implicite referitoare la conținutul sau sursa informației.
Ce știu și ce pot face elevii la științe
Aproximativ 56% dintre elevii din România au atins cel puțin nivelul 2 la științe (media OCDE a fost de 76%). Acești elevi pot recunoaște explicația corectă privind fenomenele științifice familiare și pot folosi astfel de cunoștințe pentru a-și da seama, în cazuri simple, pornind de la datele furnizate, dacă o concluzie este validă.
În România, 1% dintre elevi au performanțe superioare la științe ‒ nivelul 5 sau 6 de competență (media OCDE a fost de 7%). Acești elevi pot aplica într-o varietate de situații (inclusiv în cele nefamiliare), în mod creativ și autonom, cunoștințele științifice acumulate.
Aproximativ 690.000 de elevi au susținut evaluarea PISA în 2022, reprezentând aproximativ 29 de milioane de tineri de 15 ani din școlile celor 81 de țări și economii participante. În România, cei 7.364 de elevi din 262 de şcoli care au participat, reprezintă circa 162.000 elevi de 15 ani (76% din totalul populaţiei de elevi de 15 ani).
În ce a constat evaluarea PISA
Elevii au susținut o testare de două ore, care a acoperit cele trei domenii ‒ matematică, lectură și științe. Elevilor li s-au oferit combinații diferite de subiecte (de exemplu, matematică urmată de lectură sau științe urmate de matematică etc.). Testele au cuprins atât întrebări cu răspunsuri cu alegere multiplă, cât și întrebări care au solicitat elevilor să își construiască propriile răspunsuri.
Suplimentar, elevii au răspuns la un chestionar a cărui completare a durat aproximativ 35 de minute. Chestionarul a vizat informații despre elevii înșiși, atitudinile, dispozițiile și credințele lor, mediul de acasă și experiențele lor școlare și de învățare. Directorii școlilor au completat un chestionar care a vizat managementul școlii și organizarea instituției, precum și mediul de învățare.
Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (PISA) evaluează competențele la matematică, lectură și științe ale elevilor de 15 ani. Testele administrate vizează capacitatea elevilor de a rezolva probleme complexe, de a gândi critic și de a comunica eficient. Astfel, PISA oferă informații despre eficiența sistemelor de învățământ în ceea ce privește pregătirea elevilor pentru a face față provocărilor din viața reală și pentru a avea o viață de succes în societatea actuală. România a participat pentru prima dată la acest studiu internațional în ciclul din 2000 (ca țară PISA+).
Editor : G.M.