Anisie: Bacalaureatul și evaluarea națională ar putea avea loc în iulie, fără materia din semestrul 2

Data actualizării: Data publicării:
elevi copii scoala
Foto: GettyImages

Probele scrise ale evaluării naționale și bacalaureatului ar putea fi organizate în iulie, iar subiectele nu vor cuprinde programa aferentă semestrului al doilea, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie. Data depinde însă de evoluția pandemiei de coronavirus în România, a adăugat ea. 

Anisie a mai spus că sesiunea specială de bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.

Data reluării cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei. În contextul informațiilor din prezent, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea situației de urgență și luarea măsurilor de siguranță, potrivit ministrului.

Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, plus nota de la teză, acolo unde este cazul. Programa pentru teză va include doar materia studiată până în data de 11 martie, când au fost suspendate cursurile, a mai spus Anisie.

„Am recomandat realizarea de lecții suport online și suntem conștienți că mai există comunități în care accesul la tehnologie e dificil. Am realizat un parteneriat cu televiziunea publică, am început să obținem tablete pentru comunitățile defavorizate. În ultima perioadă am avut consultări cu partenerii ministerului – elevi, studenți, părinți, sindicate, consiliul rectorilor. Am agreat măsurile care se impun odată cu reluarea cursurilor și finalizarea anului școlar 2019-2020”, a adăugat ea.

Totodată, au fost anulate prin ordin de ministru simulările examenelor naționale, evaluările pentru clasele a doua, a patra și a șasea, precum și olimpiadele si concursurile.

Ministrul Educației a vorbit și despre înscrierea copiilor la grădiniță și la clasa pregătitoare. Data la care vor începe acestea va fi anunțată după ce va fi stabilită data reluării cursurilor, a precizat ea.

Vom elabora și cadrul normativ pentru activitățile suport, fie în regim online, fie prin alte mijloace de comunicare”, a spus Anisie.

În învățământul universitar, activitățile se vor desfășura în mediul online, cu excepția celor care necesită laborator sau proiect. Activitățile care impun interacțiunea față în față vor fi recuperate intensiv după încetarea stării de urgență, a precizat ministrul.

Ea a adăugat că admiterea la ciclul de licență în învățământul universitar se va organiza după bacalaureat, iar admiterea la doctorat sau masterat se va organiza după susținerea examenului de licență sau dizertație.

Toate aceste măsuri pot suferi modificări în funcție de hotărârile pe care le va lua Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență”, a mai spus Anisie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”