Agenţia pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar prezintă ghidul pentru părinţi "Unde învaţă copilul meu"

Data publicării:
Pliant ARACIP1

Foto: ARACIP

De asemenea, şcolile şi grădiniţele ar trebui să aibă afişate şi autorizaţia sanitară de funcţionare şi avizul privind prevenirea şi stingerea incendiilor.

Totodată, în urma solicitării Ministerului Educaţiei către inspectoratele şcolare privind informarea părinţilor cu privire la unităţile private acreditate, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a transmis, marţi, acestora o notă prin care solicită directorilor să pună la dispoziţia părinţilor toate informaţiile şi documentele care atestă acreditarea sau autorizarea

Totodată, informaţile privind unităţile de învăţămănt preuniversitar particulare acreditate se află pe prima pagină a site-ului Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ismb.edu.ro), la secţiunea Reţea Şcolară.

În Bucureşti sunt peste 200 de unităţi de învăţământ private autorizate provizoriu sau acreditate de ARACIP, între care 153 de grădiniţe.

ISMB precizează că nu are competenţa si autoritatea legală de a verifica asociaţiile şi societăţile cu răspundere limitată care funcţionează ca unităţi de învăţământ.

Ministerul Educaţiei a cerut inspectoratelor şcolare să informeze părinţii care sunt grădiniţele particulare autorizate din fiecare judeţ şi din Bucureşti, după ce directoarea unei grădiniţe neacreditate din Cotroceni a fost acuzată că a bătut trei copii.

Grădiniţa în cauză nu apare nici în Registrul naţional al unităţilor de învăţământ preuniversitar autorizate să funcţioneze provizoriu, nici în Registrul naţional al unităţilor de învăţământ preuniversitar acreditate, de pe site-ul ARACIP.

Şeful serviciului de comunicare al ARACIP, Violeta Daria, a declarat, vineri, pentru News.ro că nimeni nu poate denumi o unitate ”grădiniţă” în absenţa unui ordin de ministru în acest sens şi orice grădiniţă trebuie să afişeze la loc vizibil ordinul de ministru în baza căruia funcţionează.

Secţia 17 de Poliţie din Capitală a deschis o anchetă privind-o pe directoarea Grădiniţei Flipper din cartierul Cotroceni, Ioana Neagu, acuzată de părinţi că a bătut trei copii pe care îi avea în grijă - unul de şase ani şi doi fraţi, de un an şi 11 luni şi respectiv de cinci ani -, după ce micuţii au ajuns acasă cu vânătăi.

 

Poliţiştii au ridicat imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din grădiniţă, pe care se vede cum femeia trage de păr un copil şi îl loveşte peste faţă, în timp ce ţipă la el. Mai mult, femeia îl duce pe copil într-un loc ferit, unde se repede asupra lui şi îl bruschează. După minute în şir de tratament traumatizant, copilul urcă scările de-a buşilea şi se duce spre clasă.

În alte imagini, suprinse tot pe camerele de supraveghere, de această dată în dormitorul copiilor, se vede cum aceeaşi femeie dă năvală în cameră şi ia, pur şi simplu, pe sus, din pătuţ, doi copii. Îi trage puternic de braţ şi îi dă afară din cameră. Alte imagini o arată pe femeie în timp ce ceartă copiii şi îi trage de haine.

sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri