Dragoș Sasu și Ionuț Iordăchescu, jurnaliștii români care vor realiza cea mai amplă serie de reportaje din cel mai periculos loc de pe Glob

Data actualizării: Data publicării:
dragos-sasu-si-ionut-iordachescu

Dragoș Sasu și Ionuț Iordăchescu, doi dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din România, se află în aceste zile în Afganistan, la baza românească din Kandahar, acolo unde vor realiza o serie de reportaje despre militarii români aflați în zona de conflict.

Jurnaliștii s-au îmbarcat împreună cu soldații români din batalionul "Vulturii Carpaților”, care vor petrece șase luni în deșert. Odată ajunși în Afganistan, ziariștii vor ține zilnic un jurnal de front.

„Sunt pentru prima oară în baza militară din Kandahar, Afganistan, locul unde sunt trimiși cei mai mulți soldați români. Baza este o fortăreață. Garduri cu sârmă ghimpată și ziduri din beton înalte de aproape trei metri, proiectate pentru a face față unor atacuri cu rachete lansate din exterior de către talibani. Militarii sunt, aici, mai în siguranță decât în alte locuri din zonă. Cel mai periculos moment este cel în care se pleacă în patrulă, pentru că vehiculele lor sunt uneori ținta unor atacuri cu dispozitive explozive improvizate sau cu mașini-capcană”, a relatat Ionuț Iordăchescu.

Zilnic vor ieși la iveală povești inedite despre viata militarilor români detașați în una dintre cele mai periculoase zone de pe Pământ. Numai în luna decembrie a anului trecut gruparea teroristă ISIS a comis un atentat la Kabul și 41 de oameni au fost uciși. Atentatul a avut loc la puțin vreme după ce în luna octombrie 2017 alți 60 de oameni și-au pierdut viața în urma a două atentate comise în capitala afgană. Recent, o ambulanță capcană a ucis peste 150 de oameni în Kabul.

România continuă să fie unul dintre cei mai importanți contributori ai misiunii NATO din Afganistan, având al patrulea contigent de soldați. Circa 600 de soldați sunt staționați prin sistem de rotație.

Reportajele jurnaliștilor Dragoș Sasu și Ionuț Iordăchescu pot fi găsite pe www.libertatea.ro, în seria "Jurnal de front", dar și în paginile ziarului Libertatea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri