Dr. Virgil Musta: Sunt pacienți care vin să ne anunțe că au COVID-19 și nu se internează. Nici nu știu de ce mai vin să ne anunțe

Data actualizării: Data publicării:
virgil-musta

În două-trei zile, Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara va rămâne fără locuri si va trebui închis din nou pentru cei care suferă de alte boli. Spitalul s-a redeschis de o lună pentru pacienții non-covid. Doctorul Virgil Musta, managerul spitalului, a povestit la Digi24 despre câteva situații uluitoare prin care au trecut medicii.

„Dacă m-ați fi întrebat acum o săptămână, o săptămână și jumătate, spuneam că stăm liniștiți. Aveam cinci pacienți internați cu o medie de un pacient nou pe zi. De o săptămână jumătate au început să vină cazuri noi, astfel încât numărul lor a crescut în fiecare zi. În ultimele zile am avut 15-16 pacienți noi pe zi, capacitatea acestui spital a ajuns la limită. În două-trei zile va trebui să ne reorganizăm, din nou, să închidem parte din secția de non-covid și să o transformăm din nou în secție covid”, a spus managerul Spitalului „Victor Babeș”.

Doctorul Virgil Musta a precizat că „secția s-a umplut imediat” atunci când a fost deschis spitalul pentru pacienții non-covid.  

Pe lângă persoanele responsabile, care rămân în spital, el a dat câteva exemple uluitoare ale unor persoane care fie nu doreau tratament, fie refuzau internarea, deși aveau coronavirus.

„Sunt unii care pur și simplu vin, ne anunță că sunt cu covid și pleacă. Au apărut câteva focare în oraș și se acționează foarte energic pentru izolarea acestor focare, pentru că, dacă se vor extinde, va fi o problemă în zonă. Dacă se pot izola și opri avem speranța că împreună cu populația vom putea ține sub control această pandemie. Situația de la noi încă nici nu e așa de tristă, din câte știu, Brașovul e depășit, Bucureștiul e mai la limită decât noi, Suceava, Iașul, Argeșul sunt zone unde cazurile chiar sunt alarmante și capacitatea spitalelor este depășită, de aceea în următoarea etapă probabil ar trebui să intre în acțiune spitalele suport și, dacă și capacitatea lor e depășită, vom avea o mare problemă”, a declarat dr. Virgil Musta. 

„Am avut pacienți asimptomatici care, în momentul când i-am evaluat, am constatat că au o formă gravă, leziuni pulmonare severe”

Managerul a explicat că după aceste patru luni de pandemie, în condiții de muncă de flux continuu, personalul medical este obosit, iar în momentul în care situația cazurilor scădea fiind făcute chiar câteva planuri de concedii. El este de părere că numărul cazurilor crește din nou pentru că oamenii nu mai ascultă sfaturile medicilor.

„Dacă până acum oamenii ascultau sfaturile noastre, au început să vină să ne solicite tratamentele la comandă, au început să ne amenințe că ne dau în judecată dacă vrem să-i transferăm într-un spital suport, pentru că spitalul nostru e prea plin, sunt comportamente care sunt greu de suportat, care denotă o lipsă de respect față de cadrele medicale”, a precizat doctorul.

Virgil Musta a vorbit și despre un pacient care a refuzat tratamentul, deși este infectat.

„Da, au fost pacienți care au refuzat tratamentul, pacienți care doresc să plece și, mai nou, sunt pacienți vin să ne anunțe, de parcă ne-ar face în ciudă, că ei sunt covid-pozitiv și că ei nu se internează în spital. Nici nu știu de ce mai vin să ne înștiințeze că sunt pozitiv. Vin cu hârtia de la laborator, spunând că 'și eu sunt pozitiv' și pleacă”, a povestit medicul.

Virgil Musta a adăugat că acești oameni semnează declarația pe proprie răspundere că au luat la cunoștință faptul că, în momentul când nu se internează, există riscul ca boala să evolueze sever și să ajungă în stare gravă la spital.

Mai mult, aceștia sunt contagioși și transmit boala mai departe, în acest caz pot fi anchetați penal pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor: „Iau la cunoștință, semnează și pleacă”.

„Persoanele, unele dintre ele sunt frustrate, au avut de suferit în această perioadă, dar cu toți am avut de suferit. Dar restricțiile au stat la baza rezultatelor bune care ne-au permis să ținem sub control pandemia. Sunt persoane care sunt manipulate foarte ușor și, indiferent de ce spui, ei au părerea lor și te contrazic. Sunt totuși persoane care te înțeleg dar consideră că pot desfășura izolarea la domiciliu și că condițiile de acasă sunt superioare celor din spital. Noi nu ținem oamenii cu forța, dar cel mai bine este ca inițial să-i putem evalua, să facem investigații, să vedem care este starea reală. Am avut pacienți asimptomatici care, în momentul când i-am evaluat, am constatat că au o formă gravă, leziuni pulmonare severe. În două-trei zile au apărut simptomele. Este mai corect să evaluăm și, după care, dacă doresc să solicitate externarea, nu ne putem opune”, a mai explicat dr. Virgil Musta.

(Redactor: George Costiță)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mark Zuckerberg, șeful Facebook, explică ce este cu buncărul său antiatomic: „Este doar un mic...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...