Protest #șîeu. Dosar penal pentru un șofer, după ce a blocat traficul
Data actualizării: Data publicării:
Poliţiştii au deschis un dosar penal in rem după ce un şofer a blocat traficul în centrul municipilui Vaslui, vineri după-amiază, chiar în timpul protestului #şîeu. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că i s-a stricat autoturismul şi aşteaptă o platformă, el plecând după ce ar fi fost ajutat de un alt conducător auto, scrie News.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Silvia Manta, oamenii legii au fost sesizaţi vineri, după ora 15.00, că o maşină a blocat traficul în centrul municipiului Vaslui. Iniţial poliţiştii locali s-au deplasat şi au încercat să-l convingă pe conducătorul auto să mute maşina în lateral pentru a nu încurca traficul, şoferul refuzând să facă acest lucru şi spunând că i s-a stricat maşina şi aşteaptă o platformă pentru a o ridica de acolo.
Poliţiştii din cadrul IPJ au deschis în acest caz un dosar penal in rem pentru comiterea infracţiunii de împiedicare sau îngreunare a circulaţiei pe drumurile publice.
Oamenii legii spun că în cele din urmă bărbatul nu a mai avut nevoie de platformă pentru a pleca cu maşina de acolo, el fiind ajutat de un alt conducător auto pentru a părăsi zona respectivă.