Video Doi bărbați au fost bătuți într-o benzinărie din Craiova de agenții de pază, în urma unei alarme false

Data actualizării: Data publicării:
Violențe într-o benzinărie din Craiova.
Violențe într-o benzinărie din Craiova. Foto: Captură video

Violențe într-o benzinărie din Craiova, unde doi bărbați au fost bătuți de patru agenți de pază. Totul a pornit de la o farsă a victimelor, care au sunat la firma de pază și au solicitat o intervenție. Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj a precizat, într-o intervenție telefonică la Digi24, că agresorii au fost reținuți de poliție.

Când și-au dat seama că alerta a fost falsă, agenții i-au luat la bătaie pe autorii farsei. În urma loviturilor primite, cei doi bărbați de 34, respectiv 41 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cei patru agresori au fost reținuți de poliție.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, a precizat că agenții firmei de pază au fost reținuți, fiind prezentați în fața judecătorilor cu mandate de arestare pentru 30 de zile.

"La data de 28 ianuarie persoanele în cauză s-ar fi deplasat, în calitate de agenţi de intervenţie ai unei firme de securitate şi pază din Craiova, la o staţie peco de pe Bulevardul Nicolae Romanescu, unde ar fi agresat fizic doi bărbaţi de 34 şi 41 de ani, ambii din Craiova, care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital. De asemenea, cei în cauză ar fi provocat distrugeri uşii de acces în staţia peco, respectiv ar fi spart un geam termopan".

 

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri