News Alert DIICOT: Din analizele de laborator a rezultat profilul genetic al unei singure persoane - Alexandra Măceșanu

Data actualizării: Data publicării:
alexandra-macesanu-fb-1

Din analizele de laborator a rezultat profilul genetic al unei singure persoane - Alexandra Măceșanu, a anunţat oficial DIICOT.

DIICOT a informat oficial că analizele au urmărit compararea profilului genetic cu cel al părinților Alexandrei.

Anchetatorii au primit informaţia vineri seară de la INML.

DIICOT precizează şi de ce a fost informată familia fetei atât de rapid - la solicitarea acesteia, pentru a nu afla din alte surse şi din compasiune.

Comunicatul integral al DIICOT:

"DIICOT continuă activitățile începute in ziua de ieri, potrivit comunicării anterioare, prin cercetarea efectuată de echipe complexe, a locuinței inculpatului, echipe formate din procurorii care efectuează UP, polițiști specializați în cercetarea infracțiunii de omor, criminaliști și polițiști din cadrul structurii specializate a IGPR - DCCO.

Precizăm că, în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei SINGURE persoane, respectiv Măceșanu Alexandra Mihaela, concluzie fundamentată științific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinților Alexandrei.

Concluzia ne-a fost comunicată aseară, 2 august, de către reprezentanți ai INML, urmând ca astăzi să ne fie transmis și raportul specialiștilor conținând aceleași date.

După ce a primit datele, DIICOT a procedat la informare in regim de urgentă, conform dispozițiilor art. 1 al. 2 din OUG nr. 78/2016 privind organizarea și funcționarea DIICOT și art. 62 al. 2 din Legea nr. 304/2004 cu modificările și completările ulterioare privind organizarea judiciară.

Concluzia expertizei nu este o informație confidențială în cadrul urmăririi penale, ci este o informație de interes public, care trebuia comunicată familiei, fapt pentru care, familia victimei a fost de îndată și neîntârziat anunțată, din respect și compasiune față de suferința pe care o resimte, având in vedere și solicitarea acesteia in același sens, respectiv de a nu lua cunoștință din alte surse de informare.

În raport de această concluzie, urmărirea penală continuă cu certitudine, între altele și pentru infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 188 al. 1 CP raportat la art. 189 lit. a, h CP.

La finalul activităților din ziua de astăzi, vom reveni cu un nou comunicat / declarație de presă și nu în ultimul rând, transmitem Condoleanțe familiei îndurerate!", a informat DIICOT într-un comunicat.

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, a declarat, vineri seară, că ADN-ul din oasele găsite de la domiciliul lui Gheorghe Dincă și analizate de INML este al fetei. Ministrul Justiției a anunțat familia.

Ulterior, el a spus că va solicita o expertiză internațională a rămășițelor identificate la Caracal. El a susţinut că bijuteriile din argint au fost găsite întregi.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri