Descinderi de amploare la apropiați ai fraților Andrew și Tristan Tate
Data actualizării: Data publicării:
Procurorii fac percheziții joi în dosarul fraților Tate. Anchetatorii au descins la casele apropiaților lui Andrew și Tristan Tate, dar și la un studio de videochat, una dintre sursele importante de venit ale celor doi.
Sunt șapte percheziții în derulare în aceste momente făcute de procurorii de la DIICOT cu sprijinul polițiștilor. Sunt vizate adrese din București, Ilfov și Prahova.
Frații Tate dețin mai multe proprietăți în stațiunile de pe Valea Prahovei, iar anchetatorii au decis să caute probe pentru dosar inclusiv la aceste adrese.
De asemenea, potrivit surselor Digi24, un apropiat al fraților Tate, un om de afaceri care deține un studio de videochat în Bucurelști, este și el vizat de aceste percheziții.
Se caută probe în ceea ce pare a fi o extindere a cercetărilor în dosarul de trafic de persoane și viol în care sunt vizați frații Tate și cele două femei, arestate și ele încă de la finalul anului trecut.
Nu este exclus să vedem și audieri în urma acestor percheziții ale procurorilor și mascaților.
Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv, marţi, contestaţia fraţilor Tate la decizia Tribunalului Bucureşti privind arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.