Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, a avut o intervenţie furtunoasă la Digi24 în care a încercat să explice propunerea privind introducerea unui set de 4 criterii care trebuie îndeplinite de către orice cuplu care vrea să aibă copii, în contextul discuției cu privire la dublarea alocației. El a explicat că a ajuns la această idee după ce „a încercat toate metodele posibile” pentru a integra social comunitatea de romi şi a constatat că „ignoră orice ajutor, fiind interesaţi doar de bani”.
Dorin Florea propune ca viitorii părinți să facă copii în urma unei anchete sociale care să țină cont, printre altele, de situația financiară și de educație. El mai consideră că cei care nu îndeplinesc criteriile ar trebui să rămână fără copii.
„Acest proiect nu e de noutate, nu o fac pentru emoţii. E un lucru de mare responsabilitate, l-am iniţiat în urmă cu şase ani. Târgu Mureş are cel mai mare număr de ţigani din România. Aşa se numesc, să terminăm odată cu ipocrizia!”, a răbufnit primarul. În momentul în care i s-a atras atenţia asupra modului în care numeşte comunitatea, edilul a continuat: „Le spunem cum sunt nominalizaţi! Din respect pentru limba română! Sunt un om dus la şcoală”.
Edilul a spus că a încercat „toate metodele posibile, creând toate condiţiile acestei comunităţi pentru inserţie socială” şi că şi-a dat seama că „această categorie ignoră orice ajutor care îi e dat”: „Îi interesează doar banul. Când întrebi o fată de 18 ani cu 3 copii, şi îţi spune că mai face unul pentru alocaţie.... cel fel de educaţie oferim acestui popor?”
„Am spus că trebuie început un dialog serios cu această categorie! Legislaţia e în vigoare şi acum, fac anchete sociale mereu, la toate cuplurile care au copii trebuie făcute analize, e foarte simplu să se insereze acest lucru! E un proces care trebuie analizat, anchetele sociale trebuie urmate de cursuri. Acestor oameni care gândesc aşa trebuie să le schimbi metalitatea, să fie responsabili faţă de copii!
Nu îi vezi să ceară un loc de muncă, s-au obişnuit cu milosteniile. Asta trebuie să înceteze! Când începi un dialog serios, trebuie să intervii ferm! Nu înseamnă să fii rasist, nazist!”, a spus primarul Dorin Florea.
„Nu fac declaraţii de dragul de a le face, văd care sunt metodele prin care poţi reuşi, nu metode senzaţionale să le de dăm bani. E vorba de educaţie, de a înţelege mijloacele prin care această categorie devine responsabilă”, a adăugat Florea.
Întrebat dacă a vorbit cu cineva de la nivel central despre această propunere, el a răbufnit iar: „Cu mine am vorbit, nu dau raportul nimănui, nu am ce raport să dau, nici lumină să iau! Am văzut problemele mari de siguranţă ale României”.
El a adăugat că a implementat măsuri prin care „a salvat o mare parte” din comunitate: „Am pus la punct cartiere, vă arat locuri unde oamenii s-au salvat, grădiniţa pe care am făcut-o, maşina cu care îi duc în fiecare dimineaţă câte 90 de copii, le ţin cursuri, îi spăl, îi curăţ, le dau de mâncare, e o categorie cu care am reuşit, cu implicare, cu sprijinul oamenilor care au înţeles că trebuie alocaţi bani şi pentru această categorie”.
Redactare G.M.