Criza economică se vede în buzunarul angajaților români. Salariul mediu a scăzut doar într-o singură lună cu până la 500 de lei

Data actualizării: Data publicării:
pusculita calculator
România va evita recesiunea în acest an, chiar dacă va avea o creșterea economică mai mică, spune BNR. FOTO: Getty Images

Românii au câștigat mai puțin în august. Salariul mediu net, la nivel național, a ajuns la 3.275 de lei, fiind cu aproape 100 de lei mai mic decât în iulie, ceea ce înseamnă o scădere de aproape 3% într-o singură lună. Pe domenii de activitate, cea mai mare scădere a veniturilor a fost înregistrată în domeniul tehnologiei, de aproape 500 de lei.

Cele mai mari salarii sunt în continuare în domeniul tehnologiei, unde câștigul mediu net este de 7.400 de lei, deși a scăzut cu aproape 500 de lei față de luna trecută.

Pe de altă parte, cele mai mici venituri le găsim în hoteluri și restaurante, unde un salariat câștigă în medie puțin peste 1.700 de lei net. 

Și în sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net, în principal ca urmare a acordării în luna precedentă a tichetelor de vacanţă.

Cea mai mare scădere este în învățământ, de peste 12 la sută, urmată de cea din administrația publică și sectorul sanitar.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri