În prima misiune a echipei de căutare-salvare trimisă de România în Turcia, salvatorii caută sub dărâmături o familie, soț, soție și copil, în orașul Antakya.
Părinții răspund la comunicările cu echipa de căutare. Clădirea este prăbușită complet în urma cutremurelor devastatoare de ieri, iar din spusele localnicilor, aceasta ar fi avut 9 etaje.
Salvatorii români se află în permanentă legătură cu autoritățile turce, reprezentanții AFAD (Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență) fiind cei direct responsabili în a desemna zona de acțiune a intervenției echipelor venite în sprijin.
Salvatorii români au aparate special concepute pentru astfel de situații și țin legătura cu familia. Intervenția este dificilă, iar pompierii trebuie să fie extrem de atenți și de rapizi.